NEWS

Un nou faliment pe piața de asigurări. Poșta Română face anunțul

Un nou faliment pe piața de asigurări. Poșta Română face anunțul
Sursă foto: Poșta Română

Se anunță un nou faliment pe piața de asigurări. Propriul broker de asigurări al Poștei Române, pentru care lucrau 12.000 de factori poștali ca agenți de brokeraj, intră în faliment, urmând să fie dizolvantă.

Un nou faliment pe piața de asigurări: Poşta Română Broker de Asigurare

Poșta Română a transmis că a formulat cerere de repunere în termen, urmând ca, ulterior deciziei instanței de judecată, să formuleze un punct de vedere asupra cererii de insolvență.

„În privința debitorului Poșta Română Broker de Asigurare, vă putem spune că problemele financiare ale acestuia nu sunt unele recente, ele trenând de mai mulți ani. Până în momentul de față, reactivarea entității Poșta Română Broker de Asigurare nu a reprezentat o prioritate pentru Compania Națională Poșta Română; aceasta poate fi reactivată în măsura în care va exista un interes din partea companiei în acest sens”, scrie în răspunsul transmis către Profit.ro.

În primăvara anului trecut, Profit.ro a anunţat că PRBA a intrat în procedură de insolvenţă, fiind admisă o cerere depusă în acest sens de firma Roel SRL Bucureşti, care a solicitat recuperarea unei creanţe în sumă de 77.671 lei. Decizia magistraţilor a fost atacată atunci cu apel de către broker, controlat integral de Poşta Română.

Acum, lichidatorul judiciar al brokerului Poştei Române va fi Aktiv Lex Insolvenţă SPRL.

Poşta Română a transmis pentru Profit.ro, în primăvara anului 2023, că a formulat cerere de repunere în termen, urmând ca, ulterior deciziei instanţei de judecată, să formuleze un punct de vedere asupra cererii de insolvenţă.

Pierderi de peste 4 milioane de lei

Poşta Română Broker de Asigurare a fost înființată în 2013, dar și-a început activitatea în octombrie 2014, la o lună după ce a primit autorizaţia de funcţionare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

La momentul lansării activităţii, reprezentanţii Poştei Române şi fostului Minister al Comunicaţiilor, acţionarul majoritar al operatorului naţional poştal, se arătau încrezători şi optimişti şi spuneau că PRBA va deveni liderul pieţei în următoarele 12 luni.

Realitatea avea să îi contrazică mai târziu pentru că activitatea brokerului nu a fost deloc profitabilă în intervalul 2014 – 2018. Pierderile cumulate, de peste 4 milioane de lei, au determinat Consiliul de Administrației al Poștei Române să solicite instanței deschiderea procedurii insolvenței PRBA, dosarul fiind înregistrat în februarie 2019.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele