După câteva zile cu soare, urmează o perioadă cu ger și ninsori în România. Un vortex polar va fi prezent în mare parte a teritoriului.
Meteorologii au emis, marţi dimineaă, o atenţionare de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri până sâmbătă seară. Astfel, în acest interval, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi 90 km /h. La Bucureşti, începând de joi, se va răci semnaficativ, iar sâmbătă este posibil să ningă.
Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în toate regiunile, ninsori la munte şi strat de zăpadă consistent, precum şi intensificări ale vântului.
În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea va ploua şi pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul regiunilor, pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge şi local se va depune strat de zăpadă consistent.
Meteorologii avertizează că se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest şi la munte, pe arii restrânse, acestea vor depăşi 30 l/mp.
Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
După câteva zile în care românii s-au bucurat de soare și de temperaturi ridicate, vortexul polar ajunge în România. Fenomenul meteo periculos va aduce ger şi ninsori abundente în mai multe zone ale ţării, avertizează Administraţia Naţională de Meteorologie, dar şi specialiştii de la Severe Weather.
Fenomenul meteo extrem a fost deja prezent în mai multe țări. În prezent, vortexul polar se extinde de la nord spre sud, aducând furtuni de zăpadă şi frig pe tot parcursul lunii noiembrie.
„Satelitul care monitorizează vaporii de apă și masa de aer din Europa și Atlantic a arătat un model stabil deasupra Oceanului Atlantic și a Groenlandei. O mare depresiune se formează deja în nordul Europei, iar masa de aer rece se extinde treptat între această și continent.
Aceasta va modifica configurația generală a vremii pe continent, când primul sistem va pătrunde din vestul Europei în nord”, spun meteorologii de la Severe Weather.
După ce va provoca furtuni extreme în Suedia, Finlanda, dar şi în Alpi începând de miercuri și până la finele săptămânii, când vortexul polar va ajunge în România. Joi, temperaturile scad brusc, iar în zonele de deal şi de munte se vor înregistra ninsori abundente. În restul tării, vor fi averse în cantităţi mari, anunţa ANM.
„Vorbim de alternanțe semnificative între perioade mai calde, cu temperaturi peste medie și altele mai reci, mai ales în primele zile ale săptămânii. Astfel, dacă marți avem un ecart al temperaturilor între 8 și 15 grade Celsius, pentru miercuri o să avem 7-19 grade.
După acest vârf termic, mai precis de joi, temperaturile scad semnificativ, mai ales în zona de centru, sud și est a țării. Astfel, valorile se apropie de normalul termic al perioadei, iar în depresiuni să vorbim de o vreme ușor mai rece, maximele fiind cuprinse între 0 și 13 grade, iar minimele între minus 5 – 4 grade Celsius. Cele mai coborâte temperaturi, de până la minus 10 grade, se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei”, a spus șefa ANM, Elena Mateescu.
Conform România TV, marți, în țară, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar precipitaţii, la început în zonele de vest, apoi în centru, nord şi la munte. Vor fi ploi, cu excepție în zonele montane, unde vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari, iar noaptea şi în Banat, Crişana, local în Moldova şi pe litoral, cu viteze în general de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 9 şi 14 grade, iar cele minime între -4 grade şi 9 grade, uşor mai mari pe litoral spre 11 grade. În primele ore ale intervalului, cu precădere în sud şi sud-est, pe arii restrânse va fi nebulozitate joasă sau ceaţă.
De partea cealaltă, în Capitală, marți, cerul se va menține variabil, cu ceață și nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar minimele coboară până la 2 grade Celsius.
Miercuri, în țară, vlorile termice, local vor fi mai mari decât cele normale în centru, sud şi în est, şi apropiate de acestea în rest. Cerul se menține noros, iar precipitaţiile se vor extinde treptat şi vor cuprinde toate regiunile. Sunt așteptate ploi, însă începând din orele serii, în zonele de deal şi de munte, în Maramureş şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Moldova şi pe alocuri în rest vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă. Izolat se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vor fi intensificări ale vântului, la munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor fi de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar la viteze mai mici, în general de 55…65 km/h, ziua în jumătatea nordică a teritoriului şi pe litoral, iar noaptea în est şi local în centru şi sud. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.
Tot miercuri, în Capitală, temperaturile se mențin mai mari decât cele normale în această perioadă. Cerul se va menține mai mult senin pe timpul zilei, iar noaptea vor apărea înnorări și ploi. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, în timp ce minimele coboară la pragul de 6 grade Celsius.