WORLD

O să avem taxiuri aeriene până anul viitor. S-au construit deja primele vertiporturi

O să avem taxiuri aeriene până anul viitor. S-au construit deja primele vertiporturi
Foto: Go4it

Un oraș din Europa introduce taxiuri aeriene până anul viitor! Parisul încearcă să obțină aprobări pentru lansarea unor astfel de mijloace de transport electrice până în iulie 2024, când va găzdui Jocurile Olimpice.

Din acest motiv, în Franța s-au construit primele vertiporturi din Europa, adică aeroporturi pentru vehicule cu lansare și aterizare verticală.

Un oraș din Europa introduce taxiuri aeriene. Noile mașini zburătoare vor fi electrice

Cinci așa numite vertiporturi au fost construite în  Paris. Unul dintre ele se află în centrul orașului, pe o barjă plutitoare de pe Sena.

Noile mașini zburătoare, cu motor electric, sunt de patru ori mai silențioase decât elicopterele, potrivit coordonatorilor proiectului.

Edward Arkwright, director executiv al ADP Group:

„În primul rând, noile forme de mobilitate aeriană reprezintă aviația cu emisii reduse de carbon la care am sperat în tot acest timp. De asemenea, ste vorba despre un mijloc de transport care poate fi folosit în multe feluri. Cele pe care le avem în vedere sunt transportul de persoane, transportul de colete, servicii de urgență și servicii medicale. Și cele la care încă nu ne-am gândit.”

Oficialii din Paris au ales aparatele de zbor cu două locuri ale firmei Volocopter pentru noile servicii de taxi. Însă compania germană nu a primit încă aprobare din partea Agenției Europene de Siguranță a Aviației, scrie Euronews.

Jean-Christophe Drai, director comercial, Volocopter Franța:

„Prioritatea noastră, la care lucrăm împreună și căreia îi dedicăm toate resursele, este certificarea aparatului. Țintim spre ceva rezonabil, ceva livrabil, care chiar va exista. Nu vrem să facem promisiuni pe care nu să nu le putem ține niciodată.”

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele