O misiune de salvare a avut loc în noaptea de luni spre marţi în Marea Neagră, după un incendiu produs la o navă aflată în apropiere de Sfântu Gheorghe, din cauza unei explozii, au anunţat reprezentanţii Autorităţii Navale Române. Președintele Nicușor Dan spune că nava a fost lovită în timp ce se îndrepta spre portul ucrainean Reni. Incidentul a avut loc în afara apelor teritoriale ale României, mai transmite președintele.
Nava continuă să ardă și la ora transmiterii acestei știri.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale anunţă că au pregătit un elicopter IAR-330 şi două nave militare pentru a interveni în cazul navei la bordul căreia a izbucnit un incendiu, precizând că, în caz de nevoie, aceste forţe vor fi suplimentate.
”Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să sprijine instituţiile cu atribuţii în gestionarea incidentului produs, în dimineaţa zilei de 21 iulie, la bordul navei comerciale GAS LISBON, sub pavilion liberian, aflată în tranzit prin Zona Economică Exclusivă a României. Astfel, MApN are pregătite un elicopter IAR-330 Puma Naval, precum şi două nave militare ale Forţelor Navale Române. La nevoie, aceste forţe vor fi suplimentate”, transmit, marţi, reprezentanţii Ministerului Apărării.
Potrivit sursei citate, specialiştii din cadrul Direcţiei Hidrografice Maritime au transmis o avertizare de navigaţie pentru a se evita zona incidentului.
Potrivit aceleiaşi surse, nava comercială, sub pavilion liberian, transporta aproape 3.800 de tone de propan.
”În acest moment, cele trei victime transportate de nava multirol din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea au fost preluate de către echipajele medicale cu o ambulanţă de terapie intensivă SMURD şi o autospecială transport personal şi victime multiple şi transportate pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate la UPU Tulcea”, au transmis pompierii.

Potrivit aceleiaşi surse, autorităţile române au intervenit pentru salvarea echipajului navei comerciale GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG aflat sub pavilion Liberia, care naviga în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Nava plecase din portul Alexandria (Egipt) şi se îndrepta către Reni (Ucraina), având la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan şi un echipaj format din 17 persoane.
„În urma producerii unui incident la bordul navei, care a provocat avarii majore şi izbucnirea unui incendiu la nivelul suprastructurii, echipajul s-a refugiat în zona prova, fără posibilitatea de a utiliza mijloacele proprii de evacuare. După primirea alertei prin intermediul MRCC Constanţa, a fost declanşată o operaţiune complexă de căutare şi salvare, coordonată de autorităţile competente. Comunicaţiile cu nava au fost menţinute prin intermediul unei nave comerciale aflate în apropiere, utilizată ca releu radio”, precizează ISU Tulcea.
Aceeaşi sursă menţionează că în sprijinul echipajului au fost mobilizate o navă maritimă de intervenţie a Gărzii de Coastă, precum şi navele de căutare şi salvare SAR APOLLO şi SAR ARTEMIS, aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM). Potrivit pompierilor, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, intervenţia aeriană cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI nu a putut fi realizată.
„După sosirea la locul intervenţiei, echipajul navei SAR APOLLO a lansat la apă două plute de salvare, reuşind evacuarea în siguranţă a tuturor celor 17 membri ai echipajului. Trei dintre persoanele salvate necesitau îngrijiri medicale de urgenţă. Două victime prezentau arsuri pe aproximativ 10-15% din suprafaţa corpului, iar cea de-a treia suferise multiple plăgi şi prezenta hemoragie”, precizează sursa citată.
După evacuare, nava SAR APOLLO s-a deplasat către Portul Sulina. Pentru reducerea timpului de răspuns, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a mobilizat o ambarcaţiune multirol şi o echipă medicală pentru preluarea victimelor şi transportul acestora către Unitatea de Primiri Urgenţe Tulcea. Totodată, medicul coordonator a dispus realizarea unei joncţiuni între echipajele medicale, astfel încât transferul şi acordarea asistenţei medicale să se desfăşoare în cel mai scurt timp, explică pompierii.
„La acest moment, incendiul de la bordul navei se manifestă în continuare la nivelul suprastructurii, nava fiind ancorată. Pentru siguranţa navigaţiei, a fost emis un mesaj de avertizare către toate navele aflate în zonă, în vederea evitării perimetrului afectat. Autorităţile române continuă monitorizarea situaţiei şi menţin în teren resursele necesare pentru gestionarea în siguranţă a intervenţiei”, mai arată ISU Tulcea.
Știre inițială
Oficialii au precizat că cei 17 membri ai echipajului au fost salvaţi, trei persoane rănite fiind preluate de echipajele medicale. Din primele informaţii, vasul ar transporta gaz petrolier lichefiat.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, şi se îndrepta către portul ucrainean Reni.
”În noaptea de 21 iulie 2026, la ora 00:05, MRCC Constanţa (Maritime Rescue Coordination Centre), structură din cadrul Autorităţii Navale Române, a fost alertat de către nava GAS LISBON, sub pavilion Liberia, că se află în dificulate, în urma unui incendiu produs la bord. Alerta a fost confirmată atât prin mesaje radio, cât şi prin sistemul Cospas-Sarsat. Nava se afla la o distanţă de aproximativ 14 mile marine de Sf. Gheorghe”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.
Ei au adăugat că imediat după primirea alertei, MRCC Constanţa a coordonat intervenţia pentru salvarea echipajului, mobilizând navele de căutare şi salvare SAR Apollo şi SAR Artemis apartinand ARSVOM, precum şi alte mijloace de intervenţie disponibile.
”Din cauza distanţei, comunicarea directă cu nava s-a desfăşurat cu dificultate, schimbul de informaţii fiind efectuat prin intermediul unei nave aflate în apropiere. Toţi cei 17 membri ai echipajului au fost evacuaţi în siguranţă din plutele de salvare şi recuperaţi de nava SAR Apollo”, a menţionat sursa citată.
Trei persoane rănite au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale.
De asemenea, ANR a menţionat că a fost emis un aviz către navigatori pentru ca toate navele din zonă să păstreze o distanţă minimă de 3 mile marine faţă de locul incendiului.

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că, în cursul nopţii trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul ţărmului românesc.
„În cursul nopţii trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul ţărmului românesc. La scurt timp după incident, două nave ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare s-au deplasat la faţa locului şi au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniţi. Toţi au fost aduşi în siguranţă la ţărm”, a scirs pe X preşedintele Nicuşor Dan.
De asemenea, un remorcher trimis în zonă se asigură că nava nu intră în derivă şi că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranţa navigaţiei.
”Instituţiile statului sunt în alertă şi vor clarifica circumstanţele, cauzele şi responsabilităţile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, precizează Nicuşor Dan.