Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv la 16 ani şi 8 luni de închisoare pe Etan Tzvi Dimant, un tânăr american care studia Medicina la Constanţa. El a fost găsit vinovat că a violat, în 2017, trei bărbaţi, după ce i-a drogat cu medicamente dizolvate în alcool.
Procesul a durat șapte ani, iar Dimant nu a fost prezent la niciun termen de judecată şi nici nu a putut fi audiat de judecători.
Cetățeanul american este născut a crescut într-un orăşel din New Jersey (SUA) şi a venit în 2011, la 29 de ani, în țara noastră pentru a studia medicina la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, potrivit Libertatea.ro.
Potrivit anchetatorilor, Etan Tzvi Dimant, şi-a început activitatea infracţională în aprilie 2016, când l-a agresat sexual pe un tânăr român. Acesta l-a invitat pe tânăr în apartamentul în acre locuia cu chirie și l-a servit cu un pahar de alcool în care pusese clonazepam, un medicament cu efect sedativ. Când tânărul a devenit inconştient, l-a violat repetat şi a imortalizat agresiunea, făcând fotografii.
Așa s-a întâmplat a data de 12.06.2017, când doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat faptul că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos, după care ar fi fost agresați sexual de către acesta.
Ei merseseră la domiciliul lui Etan, în calitate de amici, după ce se împrieteniseră în club și apoi li s-a rupt firul, știind doar că au băut ceva. Tinerii au declarat că i-a luat amețeala în timp ce stăteau pe canapeaua din sufragerie și că îi vedeau fața americanului.
Pe mediile de stocare a datelor, anchetatorii au găsit mai multe poze şi filmări realizate de Etan Tzvi Dimant, în timp ce-şi agresa sexual victimele.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a deschis o anchetă, iar pe 25 iunie 2017, Dimant a fost reţinut de poliţie, şi apoi arestat preventiv, stând în arest timp de 75 de zile.
Ieşit din arest, americanul a luat legătura prima victimă pe care a încercat să o convingă convingă să-şi schimbe declaraţiile din anchetă.
Dimant a fost pus sub acuzare şi pentru influențarea declarațiilor. Şase luni mai târziu, procurorii au cerut din nou arestarea lui, de data aceasta în lipsă, pentru că americanul acuzat de comiterea a trei violuri părăsise, între timp, România.
Pe 4 decembrie 2018, Etan Tzvi Dimant a fost trimis în judecată, iar pe 19 februarie a.c. el fost condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare.
Trebuie precizat că pe pagina oficială, ambasada SUA precizează că „dacă o persoană este condamnată şi primeşte o pedeapsă cu închisoarea pronunţată de un tribunal din România, această sentinţă va fi executată într-o închisoare din România”.