NEWS

Ungaria împinge România pe poarta Schengen. Ajutor nesperat pentru țara noastră

Ungaria împinge România pe poarta Schengen. Ajutor nesperat pentru țara noastră
sursa foto: România TV

Ajutor nesperat pentru țara noastră chiar de la vecinii noștri. Ungaria împinge România pe poarta Schengen, asta după ce, de la 1 iulie, reprezentanții maghiari vor prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Printre prioritățile anunțate: aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre.

Ungaria împinge România pe poarta Schengen

Liderii de la Budapesta au anunțat șapte priorități majore pentru mandatul de șase luni la conducerea Consiliului Uniunii Europene. Printre acestea, un obiectiv important este aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre. Oficialii de la Budapesta au subliniat că acest obiectiv trebuie atins până la sfârșitul anului.

În același timp, Ungaria nu se arată la fel de dispusă să accelereze negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova.

Deși tratativele vor fi deschise oficial săptămâna viitoare sub președinția belgiană a Consiliului, guvernul de la Budapesta nu își propune să acorde prioritate acestui aspect.

„Să facem Europa măreață din nou!”

În cadrul unei conferințe de presă organizate la Bruxelles, oficialii maghiari au prezentat sloganul mandatului lor: „Make Europe Great Again!” (Să facem Europa măreață din nou!). Sloganul este o adaptare a celebrei lozinci sub care Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA în 2016, „Make America Great Again!”.

Simbolul ales de guvernul de la Budapesta este un cub Rubik, având pe o față steagul european și pe cealaltă fața drapelului Ungariei, se mai arată în programul Ungariei.

Ungaria e pregătită astfel să își asume rolul de lider al Consiliului Uniunii Europene, cu un program ambițios și simboluri care reflectă identitatea națională și angajamentul față de valorile europene.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele