NEWS

Urmează scumpiri uriașe la energie, carburanți și alimente. INS: inflația ajunge la aproape 11%

Urmează scumpiri uriașe la energie carburanți și alimente. INS inflația ajunge la aproape 11

Românii o duc din ce în ce mai greu, de la o zi la alta. Un ultim raport al INS arată că inflația crescută va duce la scumpiri uriașe în cazul energiei, carburanților și alimentelor.

Rata anuală a inflației în luna mai a urcat la 10,85%, după ce acest indicator a ajuns la 10,71% în luna aprilie, arată datele INS.

Cele mai mari creșteri de preţuri au fost înregistrate la nivelul serviciilor: 13,53%. Preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,54%, iar cele ale mărfurilor alimentare, cu 6,78%, anunță INS.

Ce s-a întâmplat cu prețul alimentelor în luna mai

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri au fost consemnate în luna menționată la cafea, prețul acesteia majorându-se cu 21,12%. Ouăle se află pe locul secund cu o creștere a prețurilor de 14,12%, în timp ce carnea de bovine s-a scumpit cu 11,58%.

Prețurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase și miere de albine au crescut cu 10,59%.

Creșteri semnificative se constată și la laptele de vacă, 11,98%, la pâine, 8,18%, și la fructe proaspete, 7,04%. Carnea de pasăre s-a scumpit cu 6,88%.

În categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 7,98%, iar cel al vinului cu 6,57%.

Alte majorări importante a tarifelor se constată și la peștele proaspăt (7,83%), la ulei (6,11%), la citrice (3,66%), iar brânza de vacă este mai scumpă cu 5,61%.

Există și reduceri de preț în mai 2026 comparativ cu mai 2025 la unele produse alimentare cum ar fi cartofi (-11,32%), fasole boabe și alte leguminoase (-3,08%), făină (-4,38%), mălai (-5,27%) și zahăr (-1,32%).

Cum au evoluat prețurile produselor nealimentare

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din mai continuă să se mențină cele ale tarifului energiei electrice, care s-a majorat cu 55,49%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea.

Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la benzină, cu 30,55%, și la motorină, cu 36,85%.

Energia termică s-a majorat cu 10,70%, cărțile, ziarele, revistele cu 10,62%, detergenții cu 10,19%, tutunul și țigările cu 7,42%.

Nu în ultimul rând, medicamentele și-au majorat prețurile în mai cu 4,36%, iar articolele de igienă și cosmeticele s-au scumpit și ele cu 7,14%.

În perioada mai 2026 – mai 2025, preţul gazelor a crescut cu 1,53%.

Prețurile serviciilor trag inflația în sus. Chiriile au explodat

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în mai 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 43,56%.

Urmează tarifele la apă, canal și salubritate, cu 15,35%, reparații auto, cu 15,31%, servicii de igienă și cosmetică, +14,72%.

Asistența medicală a devenit, de asemenea, mai scumpă cu 12,81%, transportul urban și-a majorat tariful cu 8,98%, iar cel rutier cu 13,18%.

Singura scădere de preț în această categorie continuă să fie înregistrată în cazul tarifelor serviciilor aeriene, care s-au diminuat față de anul anterior, la perioadă, cu 9,92%.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele