Vacanță de iarnă va fi mai scurtă pentru elevii de gimnaziu și liceu. Structura anului școlar ar putea fi modificată în semestrul I, după ce s-a decis ca elevii să stea timp de 2 săptămâni acasă, în vacanță, în mijlocul crizei sanitare cu care se confruntă România.
Structura semestrului I a anului școlar va fi modificată în ceea ce privește vacanța de iarnă a elevilor. Aceasta va fi mai scurtă, întrucât aceștia ar putea reveni la școală din 3 ianuarie 2022, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educației. În aceste două săptămâni elevii vor susține și tezele aferente primului semestru, cu prezența fizică, a mai precizat ministrul la Digi24.
„Este o propunere a Consiliului Național al Elevilor, pentru a recupera cele două săptămâni de vacanță suplimentară. În ianuarie va fi școală cu prezență fizică.
Cei din învățământul primar și cei de grădiniță vor veni tot în 10 ianuarie, pentru că ei nu au de recuperat decât o săptămână din acestea două de acum.
În 14 ianuarie se va încheia în semestrul 1.
Așadar, în ianuarie elevii de gimnaziu și de liceu vor merge la școală cu prezență fizică. Până atunci, convingerea mea este că vom încheia al patrulea val pandemic.
În acele două săptămâni din ianuarie se vor da teze cu prezență fizică.
Semestrul 2 va avea tot 20 de săptămâni.
Datele examenelor naționale rămân la locul lor”, a spus ministrul.
Sorin Cîmpeanu dorește ca elevii să susțină examenele semestriale cu prezența fizică:
„Teza este ultimul bastion. Dacă sunt evaluări online nu sunt relevante. Evaluările online ne-au adus în situația în care mai mult de jumătate din elevii din România sunt de top. Este fals. Ar fi bine să fie adevărat”, a declarat ministrul.
A mai anunțat Sorin Cîmpeanu. Precizând că acest lucru s-ar putea întâmpla în contextul în care elevii ar studia o perioadă mai lungă în sistem online.
„Atâta vreme cât rămânem pe durata cursurilor identică cu cea planificată, singurul motiv pentru care am putea peria programa națională ar fi acela al unei perioade mai mari de școală online. Nu o reducere a perioadei de școală, că nu vom avea asta, dar dacă vom fi obligați să apelăm la predare online, înțelegând pierderile și lipsa de acces, s-ar putea să avem nevoie încă o dată și anul acesta de perierea programei școlare, în sensul simplificării”, a spus ministrul.
Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că elevii nu vor mai avea parte de vacanță după aceste două săptămâni. Se va evalua însă posibilitatea ca revenirea la ore să se facă în sistem online:
„Ca ministru nu voi mai propune un plus de vacanță suplimentară, așa că în 8 noiembrie elevii vor reveni la ore. Dacă nu se va putea fizic, va fi online. Sunt poate mai multe șanse pentru online, dar asta vom anunța în 5 noiembrie când voi semna și ordinul cu modificarea anului școlar. Vacanța suplimentară a fost binevenită, dacă nu va fi posibilă prezența fizică, rămâne predarea online”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.