NEWS

Vacanțe la jumătate de preț. Românii își pot face rezervări pe bani puțini în aceste zile

Vacanțe la jumătate de preț. Românii își pot face rezervări pe bani puțini în aceste zile
sursa foto: arhiva

Vacanțe la jumătate de preț. Agenţiile prezente la Târgul de Turism al României (TTR), care are loc la Romexpo, în perioada 15 – 18 februarie 2024, oferă reduceri și de 50% pentru pachete turistice în în România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Spania, Italia sau Cipru.

Oferte de vacanță cu discount semnificativ

Ofertele sunt de până la 50% la city break-uri, în timp ce pachetele turistice pentru concediul de vară în ţară şi străinătate pot fi cumpărate cu discounturi de până la 40%

Destinaţii exotice până nu demult greu accesibile pentru Maldive, Thailanda, Mauritius, Seychelles, Zanzibar sau Punta Cana sunt acum mai aproape pentru turiştii români, tur-operatorii organizând zboruri tip charter către cele mai multe dintre acestea, la pachet cu reduceri de până la 30% pentru rezervări de tip early booking, potrivit Agerpres.

În plus, agenţiile de turism şi tur-operatorii promovează oferte pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte 2024, cu discounturi semnificative.

Din ce în ce mai mulţi turişti rezervă pachete turistice pentru România prin intermediul voucherelor de vacanţă, care au valoare mărită în acest an, respectiv 1.600 de lei, faţă de 1450, cât aveau ca valoare în anii precedenţi.

Vacanțe la jumătate de preț

De asemenea, multe agenţii de turism au optat să deruleze în această perioadă campanii de vânzări cu reduceri la fel de tentante în mediul online sau în sediile proprii, întregind pachetul de oferte adresat celor care vor să-şi planifice din timp vacanţele. Și aici întîlnim oferte la jumătate de preț.

Potrivit datelor remise, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) participă la Târgul de Turism al României, ediţia februarie 2024, care are loc în Pavilionul B2 al Centrului Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti, în perioada 15 – 18 februarie 2024.

„ANAT a fost constant parte a celui mai important eveniment de turism al României, oferind oportunităţi unice de întâlnire între specialişti, parteneri, mass-media şi turişti. Cu o istorie îndelungată de colaborare cu ROMEXPO, ANAT este partener strategic al Târgului de Turism al României încă de la prima ediţie, din aprilie 1999, când a contribuit la punerea în practică a acestui eveniment. ANAT va fi prezent şi cu stand (nr. 21), ca de obicei, venind în întâmpinarea membrilor şi a partenerilor”, se mai arată în comunicat.

Programul de vizitare al Târgului de Turism al României este următorul: 15 – 17 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, respectiv 18 februarie, în intervalul orar 10:00 – 16:00.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele