NEWS

Vârsta de pensionare la 65 de ani este ceva absolut normal, spune ministrul Apărării. Anunț privind pensia militară de serviciu 

Vârsta de pensionare la 65 de ani este ceva absolut normal spune ministrul Apărării. Anunț privind pensia militară de serviciu 
Defilare armată Foto: arhivă Google

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a spus duminică, 3 august, că vârsta de pensionare de 65 de ani ”este ceva absolut normal” şi spune că în unele sisteme se iese prea devreme la pensie, arătând că inclusiv în domeniul militar, după o anumită vârstă, angajaţii pot fi utili, pentru diverse activităţi.

Ministrul este de părere că şi pensiile de serviciu ale militarilor trebuie să reflecte contribuţiile pe care aceştia le-au avut, de-a lungul perioadei de activitate.

Vârsta de pensionare la 65 de ani este ceva absolut normal, spune ministrul Apărării

„Vârsta de pensionare la 65 de ani este ceva absolut normal. Acum, în funcţie de munca depusă, sunt nişte potenţiale de a reduce din vârsta de pensionare în funcţie de specificul fiecărei activităţi, activitatea militară e una dintre ele. Acum, eu cred că se iese foarte devreme la pensie. Cred că poţi să contribui şi în sistemele de forţă şi în sistemele militare şi după 50 şi ceva de ani, poţi să împărtăşeşti experienţa cu cei mai tineri, poţi să faci anumite joburi operaţionale, să spun, care nu sunt aşa de solicitante fizic. De aia trebuie o discuţie foarte serioasă, uitându-ne şi la demografie şi la ce urmează”, a declarat Ionuţ Moşteanu, duminică, la Digi 24, întrebat dacă este de acord cu majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani.

Totodată, ministrul a fost întrebat dacă este de părere că şi pentru militari în calculul pensiei trebuie să se ţină cont de venitul din toată perioada activităţii, şi nu doar de cel din ultimele luni de activitate.

„Da, adică pensia militară de serviciu trebuie să reflecte şi ea, ca orice altă pensie, trebuie să respecte contribuţia socială şi munca pe care ai prestat-o la un anumit moment şi asta este reflectată din acele, hai să zicem, salarii la modul general. Pentru că ce s-a făcut până acum, s-au dat salarii mici şi s-a rostogolit obligaţia socială pe următoarea generaţie.

Nu poate să funcţioneze aşa asta şi vedeţi că deja ne apropiem de un zid din punct de vedere fiscal-bugetar şi, dacă ne uităm din nou, e foarte important să ne uităm la demografie şi la câţi oameni o să iasă la pensie în următorii 10 ani şi câţi o să rămână în activitate şi orice analiză o să arate că, dacă nu luăm nişte măsuri corecte, sustenabile, vom avea mari probleme”, a răspuns Moşteanu.

El a subliniat că orice schimbare în acest sistem trebuie făcută „cu foarte, foarte multă consultare şi cu foarte multă transparenţă”.

Dezechilibre majore în care de pensionări în sistemul de forță

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, afirmă că există, în sistemul de forţă din România, mii de angajaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care, dacă ar ieşi la pensie acum, ar crea „nişte dezechilibre absolut majore”.

El spune că orice discuţie despre pensiile de serviciu ale militarilor nu poate avea loc decât cu consultarea celor direct afectaţi de eventuale decizii.

  „Avem, în momentul acesta, o armată care funcţionează, este respectată şi orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă, astfel încât să ne asigurăm că cei care sunt în sistem acum rămân în sistem şi sunt motivaţi să rămână dincolo de posibilitatea pe care ar avea-o mâine. Sunt mai multe mii de oameni care mâine ar putea să iasă din sistem şi ar cauza nişte dezechilibre absolut majore”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, într-o intervenţie avută duminică după-amiază, la Digi 24.

Câți militari s-ar putea pensiona

Întrebat care este numărul celor ce ar putea pleca din sistemul militar, ministrul a răspuns: „Am o cifră exactă, nu este o cifră publică în momentul acesta”.

„Eu vă spun aşa, ca perspectivă, ce s-ar putea întâmpla. Deci, dacă nu creăm o perspectivă pentru cei care sunt în sistem în momentul acesta – şi asta e valabil, vorbesc şi de MApN şi de MAI – sunt oameni cu experienţă, aflaţi cumva la capătul carierei, care au lucrat în misiuni NATO, în misiuni internaţionale, care ar putea să iasă mâine la pensie. Şi ei sunt aici în continuare şi muncesc. Muncesc, îi învaţă pe cei mai tineri, contribuie în parteneriatele pe care le avem cu aliaţii şi cu partenerii noştri. Şi ce facem cu experienţa lor? Dacă oamenii ăştia pleacă, şi ar putea să plece mâine, va lua mulţi ani de zile… ”, a adăugat Moşteanu.

Ministrul susţine că „orice discuţie despre pensiile militare de serviciu e binevenită şi nicio decizie legată de pensiile militare nu va fi luată fără discuţii şi fără dezbateri cu beneficiarii, cu cei din serviciul activ”.

Nu se fac modificări ale pensiilor de serviciu în sistemul militar

Moşteanu a fost întrebat dacă au loc discuţii pe tema unor eventuale modificări ale pensiilor de serviciu în sistemul militar, răspunzând că nu sunt astfel de discuţii.

„Nu sunt aceste discuţii, pentru că nu avem un plan foarte clar în momentul acesta de o schimbare a modului de pensionare sau a modului de plată a pensiilor militare. E vorba, bineînţeles când vorbim de pensiile militare, vorbim şi de pensiile din Ministerul Apărării şi pensiile din Ministerul de Interne şi, bineînţeles, structurile de forţă, SRI, SIE SPP, STS, şi toate acestea trebuie privite împreună. În momentul acesta e important să ne asigurăm că oamenii au o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează, pentru că toată discuţia asta despre pensiile de serviciu, pensiile militare de serviciu, a fost încurcată de politicieni de-a lungul anilor, care au modificat convenabil legile şi i-au momit pe unii sau pe alţii înainte de nişte alegeri, convenabil, cu modificări ale legilor şi s-au tot creat nişte dezechilibre. Că şi actualii pensionari militari sunt foarte nemulţumiţi. Sunt oameni care au muncit la fel, au avut acelaşi grad, aceeaşi funcţie şi au pensii foarte diferite în funcţie de momentul la care au ieşit la pensie”, a mai afirmat ministrul Apărării Naţionale.

Ministrul admite că în sistemul de forţă „sunt condiţii foarte bune de pensionare”, subliniind că acestea au fost condiţiile create de politicieni.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele