NEWS

Vești bune pentru milioane de români! Se dau bani de la stat direct pe card. Marius Budăi a anunțat

Vești bune pentru milioane de români Se dau bani de la stat direct pe card. Marius Budăi a anunțat
sursă: playtech.ro

Vești bune pentru milioane de români la începutul verii, după ce s-a aflat că se dau bani de la stat direct pe card. Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat ce se întâmplă cu voucherele de 50 de euro. 

Vești bune pentru milioane de români! Se dau bani de la stat direct pe card. Marius Budăi a anunțat

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, joi, la România TV, că voucherele de 50 de euro destinate persoanelor vulnerabile vor fi acordate pe card, iar în cazul în care există localități în care nu există POS-uri, alimentele vor fi livrate cu ajutorul furnizorilor, în condiţiile în care un sfert din populaţia care are nevoie de astfel de ajutoare nu are acces la carduri.

„Am ajuns la discuţia cu cardul, bazându-ne pe experienţa trecută când s-au dat acele alimente pentru persoanele peste 75 de ani. Este funcţional şi vom face totul să fie funcţional. Vor ajunge furnizorii şi la acele persoane care nu au în localităţi POS-uri sau locuri unde să plătească. Vor ajunge furnizorii la ei, nu vor fi probleme.

Am ajuns la formula cu cardul pentru că este o discuţie pe care am purtat-o cu Comisia Europeană. Jumătate din acest buget îl asigurăm din fonduri nerambursabile.

Nu, a fost pe instrumentul financiar, este una dintre condiţii. Este un lucru foarte bun. Contează ca alimentele să ajungă la cetăţeni”, a declarat Marius Budăi, la emisiunea „Punctul Culminant” de la România TV.

Voucherele vor putea fi folosite precum bonurile de masă

Mai mult, Marius Budăi a dat de înţeles că acest vouchere vor putea fi folosite precum bonurile de masă, inclusiv în micile magazine.

„Suntem practic la implementarea unui al doilea pachet social. Recent au fost introduse prin OUG şi acele vouchere. Voucherele pentru copii deja au ajuns în şcoli, pachetele de alimente pentru 1,2 milioane de oameni aflaţi în dificultate se dau deja din luna aprilie.

Voucherele; acum suntem în discuţii cu furnizorii de carduri pentru a implementa şi această măsură în iunie.

Nu am probleme în buget. Pe lângă faptul că nu am probleme cu plata celor curente, mai implementăm măsuri suplimentare atât de necesare categoriilor vulnerabile din România. Ne dăm seama că situaţia nu este una tocmai confortabilă, nu este una care să fie nici pe placul cetăţeanului, nici pe placul Guvernului.

Vreau să vă spun o cifră: 1,2 miliarde de lei, am încheiat acum două zile plăţile către toţi furnizorii de energie electrică pentru compensările din lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Ce ţine de Ministerul Muncii am încheiat plăţile pentru toate lunile. Am avut discuţii cu ANRE. S-au refăcut facturile”, a mai precizat Marius Budăi.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele