Acuzații dure aduse de Partidul Mișcarea Populară (PMP) ministrului Muncii, Marius Budăi și Partidului Social Democrat, acuzând că „fixaţia PSD cu renegocierea PNRR pune România într-o situaţie critică”.
PMP este de părere că „fixaţia PSD cu renegocierea PNRR pune România într-o situaţie critică” la nivel european și ar putea să stopeze orice calendar de reforme la nivel național.
„PMP atrage atenția că discursul demagogilor pesedişti:
🔻paralizează activitatea guvernamentală, 🔻blochează posibilitatea accesării fondurilor din PNRR,
🔻stopează orice calendar de reforme
Un caz concret este cel al lui Marius Budăi, ministrul Muncii, care a explicat faptul că în PNRR s-au scris ”𝗯𝗮𝘇𝗮𝗰𝗼𝗻𝗶𝗶”, atunci când a fost întrebat dacă cei de la Uniunea Europeană au dat undă verde creşterii pensiilor.
Ca răspuns, Partidul Mişcarea Populară le atrage atenţia miniștrilor Muncii şi Finanţelor că, în chestiunea punctuală a procentului de 9,4% din PIB alocat pensiilor, lucrurile sunt demne de matematica de clasa a treia. Regula de trei simplă: 9,4% din X este mai mult dacă X (în acest caz PIB-ul) este mai mare. PIB-ul este variabil, aşa că şi alocările efective pentru pensii sunt variabile.
✅️Soluţia PMP este una simplă şi nu stă în mărirea procentului din PIB şi a cheltuielilor raportate la total Buget, ci în creşterea semnificativă a PIB”, transmite PMP într-o informare pe pagina de Facebook a partidului.
PMP cere demisia lui Marius Budăi din fruntea Ministerului Muncii. Astfel, Partidul Mișcarea Populară solicită Premierului Ciucă şi preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, demiterea urgentă din funcţia de ministru al Muncii a lui Marius Budăi pentru declaraţiile scandaloase despre imposibilitatea creşterii pensiilor mici şi faptul că nu ar putea trăi cu 1.700 de lei net pe lună.
„România are nevoie de un ministru al Muncii care să vină cu soluţii reale pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei, nu de o bocitoare la Palatul Victoria aşa cum este Budăi.
Dacă Guvernul îşi doreşte creşterea pensiilor mici, acest lucru se poate face foarte uşor prin majorarea punctului de pensie pentru toată lumea şi aplicarea unor formule diferenţiate de impozitare (aşa cum se întâmplă şi în prezent cu pensiile peste 4.000 de lei) dacă sunt depăşite anumite praguri”, se arată în comunicatul oficial al PMP privind demiterea lui Marius Budăi.
De asemenea, PMP reaminteşte faptul că Guvernele succesive ale PSD şi PNL au refuzat aplicarea legii pensiilor (263/2010) prin care punctul de pensie trebuie majorat cu inflaţia + 40% (în anul 2022) a creşterii salariului mediu net pe economie, furând practic anual din banii bătrânilor.
„Budăi trebuie demis: şi pentru incompetenţă, dar şi pentru ipocrizie. Când era în Opoziţie, era mare susţinător al creşterii pensiilor cu 40%. Brusc, după ce a redevenit ministru, fiind reciclat de Ciolacu din pepiniera lui Dragnea, Budăi s-a transformat în mare bocitoare care plânge pe umărul oamenilor a neputinţă. Cât să mai tolerăm atitudinea aceasta dispreţuitoare în care mereu alţii sunt de vină: până acum, Bruxelles-ul, acum Constituţia şi CCR, mâine cine mai urmează? Nu există nicio scuză pentru ca PSD să nu-şi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat înainte de a intra la guvernare. Dacă nu pot sau nu vor, să recunoască şi să-şi ceară scuze românilor pentru minciuniule pe care le-au vândut”, a declarat preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.