Victorie pentru Ucraina în comunitatea europeană. Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o aşteptau de ani de zile.
Aceste fonduri din cadrul Instrumentului european pentru pace sunt destinate rambursării către statele care au acordat asistenţă militară Ucrainei. Dar vetoul din partea Ungariei premierului Viktor Orban – apropiată de Moscova – a blocat mult timp procesul care necesită unanimitatea celor 27 de state membre în fiecare etapă, transmite Agerpres.
Victoria lui Peter Magyar în alegerile din Ungaria din aprilie a contribuit la deblocarea situaţiei, ca şi în alte dosare europene.
Noi discuţii au fost iniţiate pentru a decide utilizarea acestor fonduri, pe baza unei propuneri a şefei diplomaţiei europene pentru a permite rambursarea către statele respective. Aceasta deschide de asemenea calea către noi ajutoare financiare pentru a continua susţinerea Ucrainei.
În total, 4,7 miliarde de euro vor fi rambursate statelor membre, dar mai multe dintre acestea au declarat deja că vor folosi aceste fonduri pentru a finanţa noi proiecte comune de armament cu Kievul.
Aproximativ 900 de milioane de euro vor finanţa misiunea de instruire a forţelor ucrainene condusă de UE, iar un miliard de euro va fi alocat unor noi proiecte comune de achiziţie de armament, a precizat Kallas pe platforma X.
„Atacurile hibride ale Moscovei caută să intimideze Europa pentru a o face să-şi reducă sprijinul pentru Ucraina. Europa face exact contrariul„, menţionează Kallas în postarea sa.