NEWS

Vești bune privind pensiile din România! Au anunțat cum se vor impozita. Cine primește mai mulți bani?

Vești bune privind pensiile din România Au anunțat cum se vor impozita. Cine primește mai mulți bani
sursa: cotidianul.ro

Până acum, de când există sistemul, au retras banii din Pilonul II 80.000 de participanți sau moștenitori care au ieșit din sistemul privat de pensii, iar valoarea totală a ajuns la 1 miliard de lei. Iar specialiștii vin cu vești bune pentru contribuabili. Sumele acumulate în Pilonul II au înregistrat un minus de aproximativ 4,5%, astfel că scăderea mai abruptă de la jumătatea anului a fost recuperate parțial.

Cât de sigure sunt pensiile din România în Pilonul II

Pilonul II are mai multe garanții, stabilite de lege, pentru ca cei care contribuie să primească la pensionare cel puțin valoarea contribuțiilor, din care se scad impozite, a explicat Radu Crăciun, presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate privat din Romania la ProTV.

„Unul din lucrurile reclamate de cei care retrag banii este că după impozitare se poate întâmpla ca suma netă pe care o iei în mână să fie mai mică decât suma depusă, din cauza impozitelor.

Ieri a fost promulgată o lege care spune că începând cu 1 ianuarie 2024, impozitarea banilor retrași din fondurile de pensii se va face doar pe câștigul de capital, doar pe randamentul investițional și nu pe valoarea totală a tuturor contribuțiilor. Înseamnă că impozitele plătite vor fi mult mai mici, iar pentru acest câștig de capital se va plăti impozit doar pentru suma care depășește 2.000 de lei.

În momentul de față, se impozitează întreaga sumă, care depășește 2.000, inclusiv contribuțiile, nu doar câștigul, cu impozitul pe venit, iar dacă depășește 4.000 de lei, atunci mai apare încă un impozit, care sunt contribuțiile pe asigurări de sănătate”, a mai spus Radu Crăciun.

Cum se face retragerea banilor din Pilonul II de pensii

Oamenii care sunt în situația să își retragă banii din Fondurile de pensii private au trei variante, nu două, cum aveau până acum.

„O variantă e aceea să ia întreaga sumă dintr-odată, însă în cazul în care vor depăși cele două praguri, 2.000 de lei și 4.000 de lei, impozitele vor fi în creștere.

A doua variantă este cea a unei plăți eșalonate, pe maxim 5 ani, în așa fel încât plățile lunare eventual să scadă sub 4.000 sau sub 2.000 de lei și în felul acesta să își optimizeze fiscal plata.

A treia variantă, nouă, să își amâne retragerea banilor până la 1 ianuarie 2024 pentru ca din acel moment să beneficieze de un regim fiscal mult mai favorabil„, a explicat specialistul în pensiile private din România.