Viața în singurul oraș ”artificial” din România: locuitorii plâng încă după comunism
Viața în singurul oraș ”artificial” din România. Victoria este singurul oraş construit de la zero în vremea socialismului, iar locuitorii săi abia dacă reușesc, în zilele noastre, să supraviețuiască.
Pe vremuri, aici exista un imens combinat chimic în jurul căruia s-au construit blocuri, dar astăzi totul este părăsit, din marea fabrică mai existând numai câteva hale. Locurile de muncă reprezintă o raritate în orașul Victoria.
Viața în singurul oraș ”artificial” din România. Numele ales de partid
Primele caramizi in actualul oras Victoria au fost puse in 1939, moment in care statul roman a incheiat un contract cu firma germana „Ferrostaal” din Essen pentru realizarea Complexului de fabrici Ucea.
Lucrarile au fost stopate dupa 23 august 1944. Atunci s-a constituit o colonie formata din prizonieri, localnici din satele invecinate si un detasament de evrei.
Se traia ca intr-un adevarat lagar, in care santinele pazeau zona imprejmuita in care se aflau cei care constituiau forta de munca la fabricile incepute de nemti.
Barăcile au inceput sa devina doar lemne pentru foc in 1949, an de gratie in care au fost ridicate primele constructii. Comunistii au pus diferite denumiri provizorii viitorului oras Victoria. Ba Colonia Ucea, ba Ucea Rosie.
Au rămas doar bătrânii
Într-un oraș pe care, odinioară, comuniștii l-au vrut a fi înfloritor, acum aproape că nu mai locuiesc decât bătrâni, iar puținii tineri rămași se „zbat” de pe o zi pe alta, în lipsa locurilor de muncă. Puținii care au locuri de muncă, fac naveta fie la Făgăraș, fie la Brașov.
Calea ferată dezafectată contribuie, de asemenea, dezastrului, singura modalitate prin care oamenii se pot deplasa în alte orașe pentru a munci fiind ori cu ajutorul mașinii personale, ori cu cele de ocazie sau curse ocazionale.
Orașul a rămas o ruină din care, pe alocuri, mai răsună ecourile unor vremuri de demult, în care oamenii aveau aici un rost și, poate, un viitor.
Nici nu-i de mirare că majoritatea dintre ei au ajuns să regrete comunismul, luând în calcul că, în acea perioadă, aveau un loc de muncă și, într-o oarecare măsură, siguranța zilei de mâine. Oricât te-ai chinui, n-ai cum să blamezi o astfel de nostalgie.
„Era foarte bine, domnule, în comunism. Foarte bine era… Era lume… Multă lume era. Acum putem să numărăm câţi oameni lucrează la combinat. (…) După Revoluţie a mai o mers o ţâră şi după aceea o început tot să strângă şurubul tot mai puţin, mai puţin… Până când s-o dărâmat toate!”, declara, în 2019, Virgil Rusu, pentru Digi24.ro.
„Când s-o stricat, când s-o început cu privatizările… s-o desfinţat. Fiecare etaj era cui şef de palier, curăţenie, minuni, camerele… flori, minuni. Astăzi gunoaie, damf amar, urâţenie. Dincolo de ruină sunt grădini. Una e a lui Ştefan. A venit în oraş în 1966, din Oradea, şi a fost cineva. Om greu!”, a mai spus Virgil Rusu, pentru sursa citată anterior.
