Absolut sfâșietor este un video care circulă pe mediile de socializare chiar în aceste zile, secvențe tulburătoare cu un cățel aflat pe mijlocul unui drum pustiu, cu doar câteva minute înainte să se producă cutremurul dezastruos din Turcia.
Un avertisment, iată, care vine de la cel mai bun prieten al omului care, până în ultimul moment, încearcă să ajute la evitarea unei tragedii de proporții.
Sigur, să vezi acest avertisment tulburător al unui cățel înainte de cutremur este emoționant, însă, dacă ar fi să ascultăm cultura populară, încă din timpuri străvechi comportamentul neobișnuit al animalelor înainte de un cutremur a făcut ca cercetători de renume să ajungă la concluzia că acestea sunt cei mai buni seismologi.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Care este scenariul unui cutremur de 8 grade pe scara Richter în București
Specialiștii spun că animalele aud sunete de înaltă frecvență pe care noi nu le auzim, sesizează schimbări de miros, de gust, sau sunt capabile să simtă vibrațiile (pești, reptile), modificări ale presiunii atmosferice. Câinii, spre exemplu, căci acesta este subiectul nostru astăzi, latră excesiv, aparent fără motiv, aleargă confuz, se pot înregistra chiar și comportamente agresive.
7 zile de doliu național în Turcia după ce bilanţul, încă provizoriu, al cutremurelor care au devastat Turcia şi Siria a ajuns la 4.300 de morţi şi peste 20.000 de răniţi. Cele două cutremure puternice, de 7,7, respectiv 7,6 grade pe scara Richter, au zguduit sudul ţării, în cursul dimineții de luni. Un cercetător olandez a prezis cu exactitate cutremurul de luni din Turcia-Siria, cu trei zile înainte ca acesta să se producă.
CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru acești pensionari din România. Ordinul venit de la Comisia Europeană și Banca Mondială
Localităţi întregi şi peste 6.000 de clădiri au fost făcute una cu pământul. Gerul aspru sporeşte suferinţele zecilor de mii de oameni rămaşi fără adăpost şi îngreunează căutarea supravieţuitorilor blocaţi sub dărâmături. Cel mai puternic cutremur din ultimul secol, 7.8 pe Richter a durat un minut.