NEWS

Violența domestică, un fenomen în creștere. Numărul cazurilor au crescut cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului precedent

Violența domestică un fenomen în creștere. Numărul cazurilor au crescut cu 24 față de aceeași perioadă a anului precedent
Sursa foto: Arhiva MediaFLUX

Violența domestică reprezintă în continuare o ramură a infracționalității pe care statul român nu a reușit să o combată. Marturie stau numărul cazurilor care au crescut în primele trei luni ale acestui an cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie-martie 2023, 13.628 de cazuri penale au avut în prim plan violența domestica. Aproximativ 60% din cazuri au reprezentat-o faptele de lovire sau alte violențe.

Violența domestică, un fenomen în creștere

Cea mai mare pondere din numărul total al infracțiunilor de violență domestică au avut-o femeile (9641). Bărbații au avut o pondere de puțin peste 2.500 de cazuri, iar minorii au fost victime în peste 2.600 de cazuri.

„În primele 3 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 2.945 de ordine de protecţie provizorii, 1.178 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 28.838 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 14.479 în mediul urban şi 14.359 în mediul rural. La nivel naţional, în primele 3 luni ale anului, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 2,4%, faţă de primele 3 luni ale anului 2023, de la 13.307 la 13.628 de fapte”, a anunţat IGPR.

Violența domestică ia amploare
Sursă foto: Pixabay

Numărul cazurilor a crescut cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut

Comparativ cu primele trei luni din 2023, infracțiunile de lovire sau alte violențe au crescut în perioada oanuarie- marite 2024 de la 8.005 la 8105. De asemenea, creșteri au fost consemnate și în dreptul infracțiunilor de amenințare, de la 1.551 la 1.729 de fapte, cifre raportate pentru același interval.

Majoritatea infracțiunilor din spectrul violența domestică au fost comise în mediul urban, 7.518 cazuri, iar în mediul rural au fost semnalate puțin peste 6.100 de cazuri. În primele trei luni ale acestui an au crescut, de asemenea, numărul autorilor (13.687), dar și a victimelor (14.410).

A fost publicat primul ghid de hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă din România. Gabriela Firea a anunțat
sursa: Facebook/Gabriela Firea

Violența domestică ia amploare

Au fost emise 2.945 ordine de protecție provizorii, din care 1.178 s-au transformat în ordine de protecție. Din totalul ordinelor de protcție provizorii au fost raportate 191 de încălcări, 114 în mediul urban și 77 în rural.

„În primele 3 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Bacău, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş – Severin, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui, unităţi care au intrat în etapa I-a, respectiv etapa a II-a a Proiectului pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.100 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 1.665 de ordine de protecţie provizorii şi 1.435 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti)”, se mai arată în raportul IGPR.

Pentru 341 de situații instanța a dispus măsura de „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”. Ordinele de protecție provizorii sunt emise atunci când polițiștii constată că există un risc real ca viața sau intergritatea ori libertatea fizică a persoanei vătămate să fie pusă în pericol.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele