Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja a postat pe Youtube melodia-manifest „Visuri în bagaj – revoluția turcoaz”. El cere încrederea și votul bucureștenilor punându-i față în față cu principalele probleme cu care se confruntă zi de zi.
Un iubitor al muzicii, așa cum se declară și a demonstrat în această campanie electorală, Sebastian Burduja vrea să câștige voturile bucureștenilor pe 9 iunie la alegerile pentru Primăria Capitalei.
El a postat pe Youtube o melodie-manifest pentru București și bucureșteni, intitulată „Visuri în bagaj – revoluția turcoaz”.
„Străzile sunt pline de capace, gropi adânci/
Ai mașină nouă și-n loc să te bucuri, plângi!/
Și ferească Domnul să nu ajungi la spital/
Vii cu o entorsă și pleci cu serviciul funerar!/
Poți să-mi iei haina, banii de chirie,/
Poți să-mi iei planurile că am încă o mie!/
Îți dau și geaca, chitara și motorul, /
Îți dau orice vrei, doar nu-mi lua viitorul! /
Hei! Hei! Hei”, sunt versurile primei strofe.
Click to display the embedded YouTube video
Pe lângă problema gropilor sau a spitalelor, Sebastian Burduja mai atrage atenția și asupra lipsei apei calde și a căldurii în București.
„N-ai ce să ne mai iei!/
Văd ruine când scot capul pe geam/
Și Bucureștiul cum se spală în lighean!/
Hei! Hei! Hei! N-ai ce să ne mai ieeeeiii!/
Și toată iarna țurțuri în dormitor,/
Ne pierdem viețile la un semafor./
O, ooo, ooo, ooo, oooo, /
O, ooo, ooo, ooo, oooo!/
Avem atâtea visuri mari ce ajung pan’ la nori/
Hai împreună să-mbrăcăm orașul în culori/
Îți spun că un vot schimbă tot, dar ține de obraz,/
Să vii cu noi să facem revoluția turcoaz”, spun versurile melodiei postate de Burduja.