În vârstă de 73 de ani, una dintre cele mai apropiate persoane din jurul lui Vladimir Putin, s-a stins din viață. Serghei Ivanov a condus administraţia prezidenţială a Federaţiei Ruse și a fost văzut ca un posibil succesor al liderului de la Kremlin.
Serghei Ivanov, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin a murit, potrivit Nexta. Fostul ministru al Apărării din Rusia a murit la vârsta de 73 de ani. Cauza decesului nu a fost anunțată.
Ivanov a fost unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai anturajului lui Putin. El provenea din KGB-ul sovietic. A lucrat în serviciile de informații externe înainte de a conduce Ministerul Apărării din Rusia. A mai ocupat funcțiile de vicepremier și de șef al administrației prezidențiale.
Cei doi au colaborat mulți ani începând din perioada în care au lucrat împreună în serviciile secrete sovietice.
Serghei Ivanov a condus administraţia prezidenţială a Federaţiei Ruse timp de aproape cinci ani, în perioada decembrie 2011- august 2016.
Când Putin s-a retras temporar de la președinție după primele două mandate, Ivanov era considerat unul dintre potențialii săi succesori.
Putin l-a ales în cele din urmă pe Dmitri Medvedev pentru funcția prezidențială, în timp ce Ivanov a rămas vicepremier, iar apoi a devenit șef al cancelariei prezidențiale.
![]()
Serghei Ivanov, un vorbitor fluent de engleză, a fost o figură combativă, care a intrat adesea în dispute cu jurnaliștii prezenți la Conferința de Securitate de la Munchen și care se prezenta drept un om pragmatic, care încearcă depășirea diviziunilor din perioada Războiului Rece.
În același timp, el a avertizat în mod constant că interesele de securitate ale Rusiei sunt subminate, în special de planurile de apărare antirachetă ale SUA și de erodarea acordurilor de control al armelor.
Ivanov descria extinderea NATO drept o preocupare strategică pentru Moscova și a afirmat în repetate rânduri că securitatea în Europa ar trebui construită pe „respect reciproc pentru preocupările și interesele tuturor părților”.
După câțiva ani de zile, Vladimir Putin avea să prezinte decizia de a invada Ucraina pe scară largă în februarie 2022 drept un răspuns forțat la pătrunderea NATO în sfera de influență a Moscovei, o caracterizare respinsă de Kiev și Occident drept o justificare falsă pentru război.