Vladimir Putin funcționează ca și individ pe tiparul unui profil psihologic deosebit, au susținut întotdeauna specialiștii în psihologie. Felul lui de a stăpâni masele și de a transmite aproape nimic din punct de vedere emoțional este, fără doar și poate, o tipologie aparte.
Interesați să vadă cum funcționează cu adevărat creierul liderului de la Kremlin, psihologii l-au luat la puricat din punctul de vedere al comportamentului, al gesturilor, discursului, acțiunilor în care Putin a fost pion principal de-a lungul timpului.

Specialiștii spun că parte din comportamentul lui agresiv, narcisist, lipsit de empatie, pe care-l demonstrează astăzi, își are sursa în copilărie.
Vladimir a fost un „copil miracol”. Fraţii săi mai mari au murit de foame, iar naşterea celui de-al treilea – viitorul preşedinte – a fost considerată „un miracol”. Şi-a petrecut copilăria în Leningrad într-un complex de clădiri unde majoritatea familiilor stăteau înghesuite, fără bucătărie sau toaletă. Încă din copilărie, Vladimir Putin a avut un comportament agresiv, violent.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Vladimir Putin, marcat de război. Cum i-a fost copilăria
„Dacă cineva făcea glume sau se lua de el, sărea imediat la bătaie, îi zgâria, îl muşca, le rupea părul din cap, orice încât să nu fie umilit.”, povestea, la un moment dat, un apropiat al familiei Putin.
Un comportament care-și găsește imediat explicația în manualele de psihologie, un comportament specific „copiilor miracol”, tipologie intens studiată de specialiști.
„În general, ei apar târziu în viaţa unui cuplu. Destinul lor „psihologic” este să învie memoria morţilor, şi drept urmare li se mai spune şi „copii substitut”. Ei nu vor primi afecţiunea părinţilor, care tind să fie de obicei rigizi, anxioşi, restrictivi. Drept urmare, frecvent, când socializează, vor păstra o stângăcie relaţională teribilă, pe care o compensează fie prin performanţă academică, fie prin comportament disruptiv în relaţiile cu egalii.”, a explicat Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Despre Vladimir Putin știm că îi place să i se spună „Țarul” de la Kremlin, iar dorința lui s-a născut din acest pattern permanent de grandoare pe care îl are liderul rus, așa cum susțin specialiștii în psihologie.
În plus, aceștia identifică alte cel puțin 10 caracteristici ale lui Putin și nici una dintre ele, din păcate, nu este de bun augur.
1. Vladimir Putin crede despre el că este “aparte” și unic și poate fi înțeles numai de anumiți oameni.
2. Este arogant și are un comportament sfidător.
3. Experimentează invidia, dar consideră că, de fapt, ceilalți sunt invidioși pe el.
4. Este lipsit de empatie: nu are capacittea să recunoască sau să se indentifice cu sentimentele și necesitățile altora.
5. Are pretenția să fie tratat preferențial, are senzația că lucrurile i se cuvin absolut natural.
6. Își dorește să fie admirat în permanență.
7. Profită de toată lumea ca să-și îndeplinească propriile țeluri.
8. Dezvoltă o tulburare de personalitate amorală, antisocială, asocială, psihopată și sociopată (ICD-10).
9. Își exagerează realizările și talentele și așteaptă să fie recunoscut pentru ele.
10. Consider că dorințele lui sunt legi pentru cei din jur.
Fostul președinte american Barack Obama, politician care l-a cunoscut personal pe Vladimir Putin, îl descria în cartea sa ca fiind un tip dur, cu școala străzii, lipsit de sentimente, care se bazează doar pe ceea ce cunoaște. Putin nu admite că ar putea exista și alte percepții adevărate, diferite de ale lui.