NEWS

Vor fi obligați să dea toți banii înapoi. Se dă lege! Un ministru important a anunțat decizia

Vor fi obligați să dea toți banii înapoi. Se dă lege Un ministru important a anunțat decizia

Este informația momentului, după ce s-a aflat că mulți români vor fi obligați să dea toți banii înapoi dacă fac asta. Ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat luni că autorul unei teze de doctorat plagiate va restitui banii primiți de la stat, iar acest lucru se va întâmpla și cu cei care renunță la titlu de bunăvoie.

Vor fi obligați să dea toți banii înapoi. Se dă lege! Un ministru important a anunțat decizia

Luni a fost agreată propunerea PNL cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care se constată existența plagiatului, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Astfel, mulți vor fi obligați să dea toți banii primiți de la stat înapoi, iar sumele nu sunt deloc mici.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a spus luni că a fost agreată, la dezbaterile de la Brașov, propunerea PNL cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care se constată existența plagiatului.

„Astfel, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei prin care se constată existența plagiatului în cadrul unei teze de doctorat, autorul tezei va avea obligația să restituie sumele de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare pentru programul de doctorat, în integralitate, pentru perioada finanțată și în cuantumul finanțat de la bugetul de stat. Restituirea sumelor de bani se va face către instituția de învăţământ superior cu care autorul tezei de doctorat a semnat, în calitate de student-doctorand, contractul de studii universitare. Sumele încasate vor constitui venit la bugetul de stat”, a spus ministrul.

Și cei care renunță la titlul de doctor vor fi obligați să facă asta

În același timp, a fost agreată o altă propunere a PNL cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care acesta a renunțat unilateral la titlul de doctor.

„În termen de 30 de zile de la decizia definitivă privind renunțarea la titlul de doctor, autorul tezei va avea obligația să restituie sumele de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare pentru programul de doctorat, în integralitate, pentru perioada finanțată și în cuantumul finanțat de la bugetul de stat. Concomitent, universitatea, prin comisia de etică de la nivelul acesteia, va întocmi un raport de analiză a tezei de doctorat care a făcut obiectul renunțării la titlu. Restituirea sumelor de bani se va face către instituția de învăţământ superior cu care autorul tezei de doctorat a semnat, în calitate de student-doctorand, contractul de studii universitare. Sumele încasate vor constitui venit la bugetul de stat. De asemenea, se vor analiza orice alte propuneri care sa contureze un cadru legal propice creșterii calității și credibilității studiilor doctorale”, a mai spus Cîmpeanu.

O altă propunere agreată este cu privire la introducerea în proiectul Legii învățământului preuniversitar a unor măsuri care privesc protejarea siguranței elevilor în unitățile de învățământ prin reglementarea interdicției ca în proximitatea școlii să existe agenți economici care desfășoară o activitate de natură să aducă atingere mediului educațional sănătos și instituirea unor măsuri pentru formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri.

O altă propunere agreată la Brașov a fost cea cu privire la introducerea funcției de monitor școlar la nivelul fiecărei unități de învățământ pentru consolidarea relației directe școală-părinți în vederea reducerii abandonului școlar.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde...
Orașul din România în care se vor crea zeci de locuri de muncă. Investiție de 15 milioane de euro într-o nouă fabrică
Orașul din România în care se vor crea zeci de locuri de muncă. Investiție de...
Un fost ambasador SUA respinge legătura dintre Trump şi Georgescu: America e cu NATO şi cu România
Un fost ambasador SUA respinge legătura dintre Trump şi Georgescu: America e cu NATO şi...
Obiceiul care poate declanșa boala ce l-a răpus pe Helmut Duckadam. Medicul Vlad Ciurea spune că deși pare banal, efectele pot fi devastatoare
Obiceiul care poate declanșa boala ce l-a răpus pe Helmut Duckadam. Medicul Vlad Ciurea spune...
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu  Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul...
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
A explodat bomba despre Călin Georgescu. Nimeni nu știa. S-a aflat ce a făcut
A explodat bomba despre Călin Georgescu. Nimeni nu știa. S-a aflat ce a făcut
"România va fi parte a Rusiei". Amenințarea care provoacă fiori la București
Şeful NATO îl avertizează pe Trump cu privire la „ameninţarea teribilă” la adresa SUA dacă Ucraina este împinsă spre un acord favorabil Rusiei
Şeful NATO îl avertizează pe Trump cu privire la „ameninţarea teribilă” la adresa SUA dacă...
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Sărbători cu grea suferință pentru acești nativi. Relația de cuplu se face praf
Sărbători cu grea suferință pentru acești nativi. Relația de cuplu se face praf
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Călin Georgescu nu are nicio susţinere oficială din partea americană, spune ambasadorul României în SUA
Călin Georgescu nu are nicio susţinere oficială din partea americană, spune ambasadorul României în SUA
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi