Compania ungară low-cost Wizz Air anunţă că anulează mai multe zboruri din toată reţeaua sa, inclusiv din România, începând cu luna septembrie. Totuși, reprezentanţii companiei nu precizează câte curse vor fi afectate, care sunt rutele şi nici până când va dura măsura.
Compania low-cost Wizz Air arată că măsura este luată ca urmare a verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, producătorul motoarelor verificate.
”Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor”, au transmis, miercuri, reprezentanţii companiei.
Aceştia au transmis, pentru News.ro, că nu au o evidenţă a curselor afectate şi nici până când va dura măsura.
Potrivit companiei, pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.
”În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare”, mai spun reprezentanţii companiei aeriene.
Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.
”Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, adaugă ei.
Wizz Air anunţase, în 9 august, că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii.
Vineri, Wizz Air a decis să-și anuleze toate zborurile dintre Cluj-Napoca și Antalya (Turcia). Cursele erau programate pentru lunile septembrie și octombrie deși destinația fusese introdusă abia anul acesta, în primăvară.
Pasagerii au aflat despre această situație vineri, 11 august 2023, conform Boarding Pass. Între timp, Wizz Air a mai suspendat mai multe rute spre și dinspre Cluj-Napoca, cel puțin până în primăvara anului 2024.
Mai mult, cei care aveau în plan să plece cu avionul companiei aeriene din Cluj-Napoca au rămas fără zborurile Cluj Napoca – Nisa de la 1 septembrie, Cluj Napoca – Bari de la 4 septembrie până pe 2 noiembrie, Cluj Napoca – Abu Dabhi suspendată până pe 3 noiembrie, în timp ce cursa Cluj Napoca – Liverpool a fost anulată și nu va mai fi operată după 26 octombrie 2023.
Pe lângă rutele suspendate sau anulate, Wizz Air a decis să reducă frecvența de operare a unor rute în lunile septembrie și octombrie 2023, însă nu doar aeroportul din Cluj-Napoca va fi afectat.
Potrivit Boarding Pass, Wizz Air a refuzat să publice numărul total de zboruri anulate, precum și lista rutelor afectate. Multe dintre anulările zborurilor ar fi cauzate de problemele la motoarele avioanelor Airbusurile A320neo și A321neo, însă la Cluj-Napoca problema ar trebui să fie alta, pentru că aceste zboruri sunt operate cu avioane de generație mai veche A320 și A321.
Compania anunțase în urmă cu mai multe zile că va anula zboruri pentru că are probleme la aceste motoare: „Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații”, este precizat în comunicat, fără mai multe detalii.
Mai mult, la o solicitare oficială a jurnaliștilor de la Boarding Pass, care au vrut să afle exact ce zboruri vor fi anulate, perioada în care vor fi anulate și rutele afectate, cei de la Wizz Air au refuzat să comenteze și au transmis că „detaliile referitoare la acest anunț se rezumă doar la ceea ce este deja menționat în declarație”.
Pe lângă problemele tehnice cu motoarele avioanelor, compania s-ar putea confrunta chiar și cu lipsa personalului navigant. Wizz Air are momentan în flotă 102 Airbusuri A320neo și A321neo, peste 50% din totalul de avioane cu care aceasta operează zboruri în Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.