NEWS

Peste două milioane de pensionari NU vor primi mai mulți bani la pensie după ”marea recalculare”! Care este de fapt realitatea CALCULE

Peste două milioane de pensionari NU vor primi mai mulți bani la pensie după marea recalculare Care este de fapt realitatea CALCULE
Sursa foto: pensie.ro

Peste două milioane de pensionari NU vor primi mai mulți bani la pensie. Aceștia urmează să primească, de la 1 septembrie 2024 pensiile recalculate și marea lor majoritate așteaptă ca acestea să fie mărite. Realitatea este însă alta, întrucât această recalculare se va face după o nouă formulă și după noi reguli.

În multe cazuri, mărirea este de fapt cu zero

Profesorul și sindicalistul din Educație, Anton Hadăr, a explicat ce se va întâmpla după ”marea recalculare”, afirmând că pe noua formulă, aproximativ 2 milioane de pensionari nu vor primi niciun ban în plus.

El a luat drept exemplu cazul unui bărbat care a lucrat ca mecanic utilaj în industria textilă, cu stagiu de cotizare contributiv de 15 ani și 28 de zile, potrivit Antena3 CNN.

„A muncit mai puțini ani, aceasta este marea problemă, iar formula nu-l avantajează. A primit mărirea de 13,8%, dar doar cu ea rămâne.

Totul pentru că el a lucrat doar 15 ani și știm foarte bine că acum cântăresc foarte mult, mai ales la pensiile mici, punctele de stabilitate.

Punctele de stabilitate se dau pentru ani mulți petrecuți în câmpul muncii. Cine a muncit între 15 și 25 de ani, primește zero puncte, pentru că așa prevede legea”, a explicat Hadăr.

Peste două milioane de pensionari NU vor primi mai mulți bani la pensie

În concluzie, românii care au muncit între 15 și 25 de ani nu vor beneficia de majorarea pensiei în baza noii legi.

Guvernul spune că recalcularea pensiilor se va încheia la 1 septembrie 2024, când va intra în vigoare și noua lege a pensiilor. Creșterile pensiilor vor fi, în medie de 40%. Dar, trebuie explicat că există și pensionari care nu vor primi niciun leu la pensie. Iar numărul acestora se apropie de 2 milioane, din cele 5 milioane câți sunt acum în România.

Până acum, guvernanții au insistat exclusiv pe creșterile de pensie. Numai că sunt însă cazuri în care unele pensii scad și cu 10%. Altele, cresc cu 30% la recalculare.

Un fost reprezentant al Casei de Pensii a spus că toți pensionarii care, la recalculare, ar fi trebui să piardă bani la pensie vor avea creșteri zero. Așa cum indică calculele oficiale, existau pensionari care urmau să piardă între 1% și 11% la pensie.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele