Preşedintele Volodimir Zelenski a transmis luni, înaintea negocierilor trilaterale conduse de SUA pentru soluţionarea războiului cu Rusia, că succesele Ucrainei pe câmpul de luptă şi pierderile tot mai mari ale Rusiei consolidează poziţia Kievului în cadrul negocierilor, relatează Reuters.
Discuţiile cu negociatorii ruşi şi americani au început marţi la Abu Dhabi, vor fi primele din februarie care vizează încheierea războiului care durează de mai bine de patru ani şi jumătate.
„Forţele ucrainene consolidează în prezent în mod real poziţia de negociere a Ucrainei”, a declarat Zelenski în discursul său video de seară. „Fiecare misiune îndeplinită integral, fiecare operaţiune defensivă care sporeşte puterea Ucrainei şi dă rezultate consolidează Ucraina şi, mai presus de toate, ne consolidează pe noi în cadrul negocierilor”, a explicat el.
Zelenski a mai afirmat că Mîhailo Drapatîi, comandantul armatei, a prezentat un raport privind poziţiile militare ucrainene, subliniind pierderile grele suferite recent de forţele ruse. De asemenea, el a spus că atacurile ucrainene pe distanţă lungă asupra ţintelor ruse, inclusiv asupra obiectivelor din industria petrolieră, dau rezultate, arată Reuters.
„În aceste zile, apărătorii noştri, atât bărbaţi, cât şi femei, obţin rezultate record în eliminarea ocupanţilor ruşi. Rusia suferă pierderi record pe front, în fiecare zi şi în fiecare săptămână”, a spus Zelenski.
„Răspundem la războiul Rusiei într-un mod pe deplin justificat şi demonstrăm că acest război trebuie să ia sfârşit. Rusia poate face acest lucru. Poate pune capăt războiului. Este important ca Statele Unite să convingă Rusia tocmai de acest lucru”, a arătat preşedintele ucrainean.
Linia frontului de 1.200 km (775 de mile) din acest război a rămas relativ statică timp de multe luni, iar oficialii ucraineni afirmă că avansul lent şi de lungă durată al Rusiei spre vest, prin regiunea estică Doneţk, a încetinit şi mai mult.
Forţele ruse controlează aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, iar preşedintele Vladimir Putin afirmă că obiectivul Moscovei rămâne acela de a aduce întreaga regiune estică a Donbasului sub controlul său.
Comandanţii ruşi susţin că forţele lor continuă să avanseze pe toate sectoarele frontului şi resping orice sugestie conform căreia armata ucraineană ar înregistra progrese în recucerirea teritoriului.
Anterior, şeful cancelariei lui Zelenski, Kirilo Budanov, a declarat, în timp ce se îndrepta spre Abu Dhabi, că menţinerea procesului diplomatic este importantă în cadrul negocierilor şi că Kievul se va concentra pe schimburile de prizonieri şi alte chestiuni umanitare.
Delegaţia Ucrainei la negocieri este condusă de Rustem Umerov, şeful serviciului de informaţii externe.
Emisarul şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marţi încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina şi Rusia, precum şi pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Speranţa astăzi nu este doar de a discuta chestiuni bilaterale şi de a vedea cum să punem capăt războiului (…), ci şi de a determina cum să stabilim relaţii bune de securitate între Ucraina, Rusia şi Europa, nu doar pentru a pune capăt acestui război, ci şi pentru a elabora un nou cadru”, a explicat Jared Kushner.
„Avem nevoie de un sistem nou care să asigure pacea timp de decenii, dacă nu sute de ani (…) Să sperăm că acesta este ultimul război!”, a spus emisarul american la începutul noii runde a negocierilor ruso-ucrainene. El a asigurat anterior că NATO va rămâne piatra de temelie a securităţii în Europa şi a apărat integritatea teritorială a tuturor ţărilor şi dreptul acestora de a alege alianţele din care doresc să facă parte.
Oficiali americani, ucraineni şi europeni s-au întâlnit înaintea discuţiilor tripartite de la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina şi SUA, pentru a-şi coordona eforturile menite să pună capăt războiului şi pentru a discuta despre aranjamente de securitate postbelice, a afirmat la rândul său celălalt emisar american, Steve Witkoff, potrivit Reuters.
Într-o postare pe reţeaua socială X, acesta a menţionat că, la întâlnirea cu delegaţia ucraineană şi cu trimişii europeni au fost abordate modalităţi de consolidare după încheierea războiului a instituţiilor şi acordurilor europene de securitate existente, dar recunoscând în acelaşi timp că abordarea preocupărilor legate de securitatea postbelică şi reducerea riscului unui alt conflict în viitor sunt esenţiale.
Un membru al delegaţiei ruse, neprecizat de Reuters, a spus de asemenea că obiectivul principal al noilor negocieri de pace privind Ucraina va fi să se încerce schiţarea elementelor cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa.
La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi-a reafirmat marţi speranţa că administraţia preşedintelui Donald Trump este dispusă să discute despre garanţiile de securitate pentru Rusia în contextul negocierilor de pace privind Ucraina.
„Fără a ne face iluzii, ţinând cont de experienţele anterioare, sperăm că de data aceasta administraţia SUA este hotărâtă să continue acest dialog axat pe obţinerea unui echilibru onest al intereselor care să nu afecteze securitatea nimănui”, a subliniat Lavrov într-un discurs la un forum pe teme de securitate.
Lavrov a reamintit că Rusia are propriul „document cu postulate la acest capitol”, referindu-se la ultimatumul prezentat Occidentului la sfârşitul anului 2021, când Moscova a cerut crearea unei noi arhitecturi europene de securitate în care NATO să se retragă din Europa de Est şi a ameninţat în caz contrar cu „măsuri tehnco-militare”, după care a urmat în februarie 2022 invazia rusă în Ucraina.
Într-o declaraţie comună difuzată tot marţi, europenii şi americanii şi-au reafirmat angajamentul faţă de un sistem de securitate european puternic, odată ce pacea va reveni în Ucraina, adăugând că suveranitatea şi integritatea teritorială a acesteia trebuie garantate în orice acord viitor.
Conform textului declaraţiei, SUA şi Europa şi-au „reafirmat angajamentul comun faţă de o arhitectură şi mecanisme de securitate europene solide pentru perioada postbelică” şi au subliniat că „orice viitor acord trebuie să respecte suveranitatea, integritatea teritorială, capacitatea de decizie independentă şi să ofere garanţii de securitate credibile pentru Ucraina”.