WORLD

Zelenski anunță condițiile pentru a organiza alegeri: Dacă Rusia acceptă un armistițiu de 60 de zile. Kievul va înceta să atace rafinăriile, dacă Rusia va opri atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene

Zelenski anunță condițiile pentru a organiza alegeri Dacă Rusia acceptă un armistițiu de 60 de zile. Kievul va înceta să atace rafinăriile dacă Rusia va opri atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene
Rusia și Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu la ABC News, drept răspuns la comentariile critice ale preşedintelui american Donald Trump, că Ucraina va înceta să atace rafinăriile ruse, dacă Moscova îşi va opri atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene şi, de asemenea, va organiza alegeri în Ucraina, dacă liderul rus Vladimir Putin va fi de acord cu un armistiţiu de 60 de zile, relatează Reuters.

„Vă rog să-i spuneţi lui Putin: acordaţi-ne două luni, 60 de zile de încetare totală a focului, 60 de zile, şi vom organiza alegeri”, a declarat Zelenski în emisiunea „This Week” a postului ABC News, potrivit Reuters.

Sâmbătă, Trump l-a criticat pe Zelenski pentru că a atacat rafinăriile de petrol ruseşti, la o zi după ce SUA au ridicat temporar sancţiunile asupra combustibilului rusesc, menite să priveze Moscova de veniturile necesare pentru finanţarea războiului din Ucraina.

„Cred că este timpul ca Ucraina să aibă un nou preşedinte”, le-a spus Trump reporterilor de la Casa Albă.

Ca răspuns, Zelenski a afirmat că ucrainenii sunt cei de care depinde alegerea liderului lor şi a subliniat că şi Putin ar dori să schimbe persoana care conduce Ucraina.

El a spus că este uşor ca Ucraina să fie învinuită pentru creşterea preţurilor la combustibil, dar „toată lumea înţelege că, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, preţurile sunt în creştere”.

Zelenski a mai declarat că Ucraina este gata să-şi oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti, dacă şi Moscova încetează propriile atacuri asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Trump a dat vina pentru creşterea preţurilor la motorină din SUA pe atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti

Sâmbătă, Trump a dat vina pentru creşterea preţurilor la motorină din SUA pe atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti şi a spus că Zelenski „ar face bine să înceteze naibii” aceste atacuri, adăugând că Ucraina ar trebui să-l înlocuiască pe acesta din funcţia de lider, deoarece a ratat mai multe ocazii de a ajunge la un acord cu Moscova.

Zelenski a reacţionat furios la anunţul lui Trump privind înţelegerea cu Rusia de furnizare a motorinei, despre care a afirmat că va încuraja atacurile Moscovei asupra Ucrainei.

„I-am spus preşedintelui Trump, echipei sale şi oamenilor săi de mai multe ori: vrem pace, suntem pregătiţi pentru un armistiţiu, suntem pregătiţi să începem cu orice fel de măsuri de dezamorsare a conflictului”, a declarat Zelenski la ABC News. „Iar dacă ruşii vor ca noi să nu le atacăm depozitele de motorină, rafinăriile şi aşa mai departe, îi cerem preşedintelui Trump să le transmită un semnal –  să nu atace infrastructura energetică a Ucrainei”, a arătat preşedintele ucrainean. El a continuat: „Nu ne atacaţi. Nu ne ucideţi copiii. Vom înceta să vă atacăm depozitele de motorină. Şi cred că este o înţelegere corectă, echitabilă”.

Analiştii spun că este puţin probabil ca acordul lui Trump cu Moscova să ducă la o scădere susţinută a preţurilor la combustibil, volumele fiind încă mult mai mici decât cele pe care Rusia le exporta de obicei atunci când rafinăriile sale nu sunt atacate.

Creşterea abruptă a preţurilor globale la motorină, care a urmat izbucnirii războiului din Iran în februarie, a devenit o povară politică pentru Partidul Republican al lui Trump în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului de luna viitoare, când democraţii din opoziţie ar putea prelua controlul asupra uneia sau ambelor camere ale Congresului.

Zelenski a reiterat poziţia de lungă durată a Ucrainei

Duminică, Zelenski a reiterat poziţia de lungă durată a Ucrainei, potrivit căreia aceasta este dispusă să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti numai în cadrul unei dezescaladări reciproce a conflictului, ceea ce ar presupune ca Moscova să înceteze la rândul său atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Orice astfel de acord ar trebui să fie însoţit de „garanţii reale”, a afirmat Zelenski.

„Adevărata cauză a războiului din Europa este Rusia şi numai Rusia”, a reamintit Zelenski. „Este posibil să se oprească atacurile asupra infrastructurii energetice încă de astăzi, dar Putin nu doreşte acest lucru”, a arătat el.

Acordul privind motorina a fost criticat şi de congresmenii americani, inclusiv de unul dintre colegii republicani ai lui Trump, reprezentantul Don Bacon, care a afirmat că este momentul să se aplice mai multe sancţiuni, nu să fie ridicate.

Zelenski a declarat că va continua discuţiile cu liderii europeni duminică, iar zilnic au avut loc discuţii privind pachete suplimentare de apărare aeriană, inclusiv muniţie pentru avioanele de luptă utilizate pentru a doborî dronele ruseşti cu propulsie cu reacţie.

Luni, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, urmează să participe la o reuniune a Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, în cadrul căreia se preconizează că se va discuta despre intensificarea presiunii sancţiunilor asupra Rusiei şi avansarea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE.

Elon Musk îl susţine pe Donald Trump: E timpul ca Ucraina să aibă un nou lider

Miliardarul american Elon Musk şi-a arătat susţinerea pentru declaraţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi „putut pune capăt acestui război de multe, multe ori, dar a ales să nu o facă” şi Ucraina ar avea nevoie de un nou lider, relatează Ukrainska Pravda.

Elon Musk a comentat un videoclip al contului de X Rapid Response 47, un cont asociat echipei de comunicare a preşedintelui american, în care Trump afirmă că, aparent, atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti creează probleme cu combustibilul la nivel mondial.

„Zelenski a mers prea departe”, a scris Musk.

Într-un alt comentariu, cel mai bogat om din lume a declarat: „Sunt de acord, a venit timpul ca Ucraina să aibă un nou lider”.

Musk, cel mai de încredere ajutor al lui Donald Trump

Elon Musk, care a fost cel mai de încredere ajutor al lui Donald Trump la începutul celui de-al doilea mandat al său, fiind însărcinat în cadrul administraţiei cu tăierile bugetare, a intrat apoi în dizgraţie şi în cele din urmă a plecat de la Casa Albă, după divergenţe clare şi chiar animozităţi faţă de Trump. Ulterior, tensiunile s-au mai atenuat, iar în ultimul timp, cel mai bogat om din lume pare să-i fi intrat din nou în graţii lui Trump.

Vineri, preşedintele SUA a anunţat că a purtat o discuţie cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi a convenit ca Rusia să furnizeze motorină către SUA, ridicând sancţiunile.

Zelenski a criticat dur aceste acţiuni ale lui Trump, calificând ridicarea sancţiunilor drept un pas absolut îngrozitor. El a subliniat că acest „cadou de ziua de naştere a lui Putin” îi va asigura agresorului miliarde suplimentare pentru continuarea războiului.

Zelenski a mai declarat că echipa ucraineană de negociatori aflată în SUA a fost folosită drept „paravan” pe fondul înţelegerilor dintre Trump şi Putin privind livrările de combustibil.

Putin a respins posibilitatea unor negocieri de pace

Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov, a declarat că, într-o conversaţie telefonică cu Trump, Putin a respins posibilitatea unor negocieri de pace şi a subliniat că Rusia va continua acţiunile militare până când îşi va atinge „toate obiectivele”.

După apariţia ştirii despre acordul dintre SUA şi Rusia, mass-media a relatat că negocierile dintre reprezentanţii SUA, Ucrainei, ţărilor europene şi NATO, desfăşurate la Miami, pe tema căilor de dezescaladare şi încheiere a războiului, s-au încheiat înainte de termen. Sâmbătă, consilierul prezidenţial pe probleme de comunicare, Dmitri Litvin, a anunţat că delegaţia ucraineană care a participat la negocierile din SUA se îndreaptă deja spre casă.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele