17 februarie 1987. Ziua în care studenții din Iași s-au revoltat împotriva regimului comunist
Pe 16 februarie, la uzinele Nicolina din Iași, muncitorii au fost două ore în grevă. Se spune că muncitorii au aruncat cu bulgări în care erau ascunși pumni de piulițe în forțele de ordine venite să-i liniștească. A doua zi a pornit revolta studenților.
Tocmai se încheiase o vacanță intersemestrială. Studentele din campusul Pușkin au îndurat frigul drumului dinspre casă, întorcându-se la camine. Iar când au ajuns la Iași, au găsit camerele înghețate bocnă, prizele sigilate, fără un strop de apă caldă sau căldură și apă rece „cu porția”.
Relatările martorilor revoltei studențești din 1987 sunt destul de confuze. Se știe că un grup mare de fete a hotărît, pe 17, să pornească spre Complexul Târgușor Copou, unde erau căminele băieților.
Băieții erau în aceeași situație, astfel că un grup a plecat spre Agronomie pentru a chema și studenții de acolo, un alt grup a pornit spre Campusul Tudor Vladimirescu pentru a le povesti politehniștilor ce se întâmplă.
Cert este că un grup mare de studenți a început să coboare Copoul, urmând a se întâlni cu celălalt grup și să protesteze în fața Casei Pătrate, pe atunci, sediul Partidului Comunist, notează Opinia studențească .
Ziua în care studenții din Iași s-au revoltat: Vrem apă să ne spălăm și lumină să-nvățăm!
În seara zilei de 17 februarie Copoul a răsunat de strigătele studenților: „Vrem apă să ne spălăm și lumină să-nvățăm”, „Nu trăim în grote”, „Pentru pace și progres, dați lumină în complex”.
Coloana număra deja câteva mii de studenți, care au început să cânte «Deșteaptă-te, române!»”, reiese din consemnările unei participante la evenimente, Angela Bârsan.
Dar mulțimii din Copou i se alăturaseră și alte persoane, oameni din Iași disperați de condițiile în care erau nevoiți să trăiască. Dumitru Buzatu, în 1987 student la filosofie la „Cuza”, și-a amintit că în jurul studenților care coborau Copoul începea să se strângă un clește. La Fundație îi aștepta un blocaj al miliției.
Oamenii aruncau cu flori, dubele miliției îi încercuiau
,„Lumea aceea, la care m-am alăturat și eu, avea o strategie care se făcea în timp ce mergeam. Aveam ideea că trebuie să fim mai mulți, că trebuia să abordăm punctele nodale unde erau masați mulți studenți. Trebuie să fim uniți și să nu dăm înapoi. Pe Lascăr Catargi era multă lume, iar pe măsură ce ne deplasam, oamenii care aveau curaj scoteau capul pe fereastră și aruncau cu flori înspre noi.
Însă dacă întorceai capul, era un șir nesfîrșit de dube în urma noastră. Oricum, nu erau doar revoluționari în stradă. Erau profesori, studenți, muncitori, lucrători ai Securității, polițiști, membri de partid, tot felul de oameni”, povestește Dumitru Buzatu.
Studeții încercau să iasă din căminele blocate de securiști coborând pe frânghii din cearșafuri
Nu a putut fi determinat un număr exact al studenților care s-au revoltat în 1987. Unele voci vorbesc de cîțiva mii care coborau Copoul, alții spun de peste 800 strînși în față la Prefectură în timp ce „oficioasele” vremii vorbeau de 150-200 de studenți care au „militat la Iași pentru pace și prosperitate”.
Dar grupul de studenți era destul de mare, astfel că milițienii au format mai multe cordoane prin oraș. Buzatu povestește că din grupul principal de studenți s-au rupt cîteva facțiuni care s-au dus fie în Piața Unirii, fie direct spre Casa Pătrată.
Însă grosul studenților din Copou s-a îndreptat în continuare către capusul Tudor Vladimirescu, unde, când au ajuns, au avut parte de unele scene uimitoare. Pe scările căminului erau comasați lucrători ai Securității și milițiani, iar studenții nu erau lăsați să coboare pentru a se alătura celorlalți. Tinerii care nu reușeau să spargă barajul securiștilor și-au confecționat, potrivit martorilor, frânghii din cearșafuri ca să coboare pe geamuri.
„Iar securiștii care stăteau sub geamuri îi împingeau de fund să intre înapoi”, povestește Dumitru Buzatu.
Retragerea
La un moment dat, a devenit clar că forțele de ordine vor interveni. „Mergeam cot la cot, la braț, cu mâinile încleștate, pentru ca miliția care ne urmărea de pe margine să nu ne smulgă din mulțime. Cine nu se prindea, era smuls, mai ales în intersecții. Erau răpiți pentru identificare, intimidare, dar nu au fost arestări, și-a amintit și Silviu Alupei, de asemenea participant la proteste..
Au decis să renunțe și se întoarcă spre campusuri. Au înaintat printr-un ”culoar de mașini, de dube și de oameni care îi fotografiau” pe studenți la luminile farurilor.
„Mai bine puneam mitralierele pe ei”
A doua zi, în facultăți, s-au instituit comisii formate din profesori, studenți și membri de partid care urmau să afle ce s-a întâmplat cu o seară înainte.
Rectorul UPA, Doru Tompea, care era în ’87 coordonator neoficial al organizațiilor studențești, a povestit că în biroul rectorului Viorel Barbu, de la UAIC, a intrat Nicolae Ibănescu, prim-secretarul de partid, urlînd că „mai bine puneam mitralierele pe studenți decît să iasă așa.
S-a stabilit o primă măsură, fiecare profesor urma să ia șase studenți sub supraveghere și să se asigure că știu tot ce fac, ce mănâncă, pe unde umblă.
Repercusiunile
Unele cadre didactice au ales să-și protejeze studenții. Altele nu. Au fost unii decani care au rupt listele cu numele ”turbulenților”. La drept, de exemplu. Însă la fizică și la biologie, s-au conformat. Au primit ordin să distrugă nucleul și liste cu cei care erau lideri informali. Toți aceștia au fost exmatriculați,unii în martie alții în iunie, pentru ca ”la facultate să rămână copii liniștiți care nu participă la demonstrații”.
