100.000 de EURO, investiți de Zanni rapid, banii care l-au ajutat pe protejatul lui Alex Velea să se îndepărteze totalmente de viața mai puțin fericită pe care a dus-o în copilărie.
Atunci când a devenit un personaj cu notorietate, în mare parte datorită iubitului Antoniei, despre Zanni s-a aflat din primul moment că primii ani din viață i-a petrecut într-un orfelinat, unde mediu de care nu-și amintește cu plăcere.
Anii au trecut, iar viața i l-a scos în cale pe Alex Velea care a pus umărul serios la realizarea lui. I-a deschis porțile showbizz-ului și l-a ajutat să arate lumii cât este de talentat. Pentru că este un personaj atât din punctul de vedere al look-ului, cât și din cel al felului în care alege să se exprime, Zanni a devenit un „bun” al emisiunilor de divertisment, astfel ajungând să apară în show-uri ca „Chefi la cuțite” sau, iată, „Survivor”, competiție pe care a și câștigat-o. Acesta din urmă i-a rotunjit binișor conturile artistului care a încasat nu mai puțin de 100.000 de euro, per total, bani pe care el i-a folosit, vom vedea, ca să-și satisfacă acele pofte la care visa încă din vremea în care era doar un copil dintr-un orfelinat din România.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Zanni revine la TV și „îndreaptă” tunurile către noua generație de părinți | VIDEO
„Am copilărit, am supravieţuit până la 6 ani într-un orfelinat, zilele treceau fără să facem nimic, nu acumulam nimic. Am avut mereu o voce în cap care îmi spunea că este un loc pe pământul ăsta şi pentru mine. Le-am făcut pe toate, am tuns iarbă, am făcut tatuaje, am tuns, am fost la pizzerie, am fost operator de interior într-un birou”, a povestit artistul.
De curând, Zanni a făcut investiția vieții lui. Dacă după întoarcerea de la „Survivor”, tânărul de 25 de ani și-a cumpărat apartamentul mult visat, acum a trecut la nivelul următor și și-a cumpărat o vilă și o mașină.
„Sunt la casa mea! Sunt prea fericit, s-a întâmplat tot atât de repede. Mi-era greu să cred că o să am apartamentul meu, darămite şi casă, şi maşină. Va mulţumesc vouă pentru că l-aţi iubit pe Zanni, exact aşa cum este el, cu rele şi mai ales cu rele. Pot să zic că-s mulţumit, împlinit şi fericit. Să vedem cât va dura”, a scris solistul pe una dintre paginile sale de pe reţelele sociale.