Ziua în care s-a produs unul dintre cele mai grave accidente navale din România a fost data de 2 decembrie 1988, atunci când cargoul „Sadu” s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanța.
Nava s-a lovit repetat de stabilopozii masivi ai Digului de Nord și, în doar câteva ore, s-a pierdut la o adâncime cuprinsă între 18 și 24 de metri.
Bilanțul a fost cutremurător: 15 marinari și-au pierdut viața, trupurile a patru dintre ei, declaraţi dispăruţi, nemaifiind găsite niciodată.
Din cei 22 de membri ai echipajului, 11 s-au înecat sau au fost zdrobiți de stabilopozi în încercarea disperată de a se salva. Cei patru daţi dispăruți în mod oficial nu au fost recuperați nici până astăzi, în pofida căutărilor și a anchetelor ulterioare.
Timp de mulți ani, întreaga documentație referitoare la tragedie a fost clasată la secret, iar informațiile au rămas inaccesibile publicului.
Abia după anul 2000, martori oculari au început să ofere mărturii despre una dintre cele mai dureroase pagini din istoria portului Constanța.
Motonava „Sadu”, cu o capacitate de 4.737 tdw, fusese construită în 1976 la Șantierul Naval Brăila și aparținea I.E.F.M. NAVROM Constanța, Secția I.
În ultimul ei voiaj, cargoul încărcase 3.025 de tone de cărbune cocsificabil în portul Constanța, destinate descărcării la Galați. Este esențial de menționat că „Sadu” fusese retrasă din exploatarea normală, adică nu mai efectua curse internaționale și urma să intre în reparații capitale imediat după întoarcerea de la Galați.
Cu toate acestea, conducerea Secției I a decis să folosească nava pentru transporturi scurte de marfă vrac pe ruta Constanța – Galați, până la intrarea efectivă în șantier pentru reparaţii.
Conform documentelor, nava a plecat din Constanța pe 26 noiembrie 1988, la ora 20:00, și a ajuns la Galați la 27 noiembrie, ora 19:00.
Pentru că actele de navigație erau deja expirate, specialiștii de la R.N.R. Galați au efectuat o inspecție la 30 noiembrie și, în urma acestei verificări ocazionale, au aprobat un singur voiaj de întoarcere către Constanța,exclusiv pentru intrarea în reparații, nota, în 2012, Liga Militarilor.
Potrivit volumului „Amintiri despre o flotă pierdută. Voiaje neterminate”, semnat de Constantin Cumpănă și Corina Apostoleanu, comandantul navei a stabilit locul de ancorare fără a anunța Căpitănia Portului Constanța, deși a menționat decizia în jurnalul de bord.
În dimineața de 2 decembrie, însă, vremea s-a deteriorat rapid, iar comandantul a solicitat să schimbe locul de ancorare, prevăzând riscul de derivă.
La prânz, echipajul a observat că nava își schimbase poziția și că pupa se afla periculos de aproape – circa 200 de metri – de digul de nord.
Manevrele de îndepărtare au eșuat una după alta, iar la ora 13:15, „Sadu” s-a izbit violent de stabilopozi. Abia atunci a fost transmis primul semnal de pericol.
Impactul repetat și violent cu digul a provocat fisuri majore: șapte găuri prin care apa a pătruns masiv în magaziile de marfă și în compartimentul mașină. În doar câteva ore, nava a cedat sub presiunea apei și a început să se scufunde.
Pe măsură ce cargoul dispărea în adâncuri, membrii echipajului au fost obligați să sară în apa înghețată. Din cauza valurilor extrem de puternice, unii dintre marinari au fost izbiţi violent de stabilopozi, în timp ce alții s-au înecat. Doar șapte oameni au reușit să supraviețuiască tragediei.
În urma anchetei, responsabilitatea pentru producerea catastrofei a fost atribuită comandantului Lucian-Sergiu Grigorescu, șefului mecanic Aurel Toma și ofițerului de cart Dănuț-Petruș Rotaru, însă, cum toţi au murit în timpul naufragiului, autoritățile au dispus încetarea urmăririi penale.