Într-o epocă în care filtrele de pe Instagram îți pun și blush în obraz și extensii de gene și câteva kilograme în minus, sigur, virtual, puține mai sunt persoanele care „îndrăznesc” să se afișeze naturale pe conturile de socializare.
Avem noi, persoanele necunoscute, rezerve în a urca pe Facebook sau Instagram poze „brute”, darămite persoanele publice care, multe dintre ele, trăiesc din fotografiile frumoase pe care le afișează în online.
A existat o perioadă, să ne amintim, în care aproape că ce vedeam pe social era total diferit de ce descopeream dacă priveam persoana față în față. Acum, lucrurile parcă s-au mai calmat, persoanele publice feminine au început să se accepte din ce în ce mai mult și așa naturale. Pandemia a „născut” chiar și un curent în această direcție, multe dintre doamnele pe care le cunoaștem de la televizor se pozau atunci naturale.
Astăzi ne-am oprit atenția asupra câtorva exemple care ni s-au părut nouă că sunt demne de a fi menționate într-un material care să transmită tocmai această idee: femeia natiurală este frumoasă oricum.
Vlăduța Lupău (30 de ani), de exemplu, ne-a oferit o imagine din vacanță în care, cu siguranță, că și-a pus produsele de make-up la păstrare. Sigur, artista este o femeie tânără, proaspătă, iar aceste lucruri o ajută, categoric, la capitolul imagine. Pe de altă parte, nu putem să nu observăm că Vlăduța este frumoasă din cap până în picioare. Iată ce trup de zeiță are!
View this post on Instagram
Andreea Bănică (43 de ani), pe de altă parte, obișnuiește să se afișeze naturală pe Instagram. De această dată a ales să facă „inventarul” zilei, alături de soțul ei, la cafeaua de dimineață. Observăm că deși nu mai are chiar 20 de ani, Andreea Bănică și-a păstrat mult din prospețimea pe care o afișa atunci când abia se lansase în lumea artistică din România.
View this post on Instagram
Antonia (32 de ani) a venit în România cu lipsa de prejudecăți pe care a învățat-o în anii pe care i-a petrecut în America. Contul ei de Instagram este plin de ipostaze în are grimasele simpatice și alura je m’en fiche fac legea. Ba chiar, de multe ori, atunci când a decis să se posteze naturală pe social, artista a explicat că deși se spune despre ea că este cea mai frumoasă femeie din România, ea consideră că este doar drăguță.
View this post on Instagram
Delia (39 de ani) este regina „nu-mi pasă”. Deseori a fost auzită spunând că nu se mai ghidează demult după părerea celorlalți și că important este cum se simte ea în pielea ei. O demonstrează din plin prin opera pe care o lansează, prin viața pe care o trăiește, dar și prin aceste ipostaze fără pic de retuș pe care deseori alege să le „arunce” în online.
View this post on Instagram
Andreea Marin (46 de ani) are experiența necesară să ne facă să fim convinși că orice mișcare de imagine pe care o face este atent analizată. Fosta Zână a Surprizelor a ajuns la maturitatea celebrității care îi dă libertatea să-și gestioneze eficient orice apariție. Nimic greșit, la fel cum, nimic greșit găsim și în ipostaza de mai jos, în care apare total nemachiată alături de iubitul ei, Adrian Brâncoveanu. Recunoaștem, fie că ne place sau nu, că Andreea Marin și-a păstrat din prospețimea anilor de odinioară, iar vibe-u acela adolescentin este încă la el acasă.
View this post on Instagramde