A început Săptămâna Patimilor, care în 2024 are loc între 29 aprilie și 4 mai. Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână de post dinaintea Duminicii Învierii Domnului. În bisericile ortodoxe din toată țara au loc slujbele Deniilor, care au rolul de a le aminti credincioșilor evenimentele petrecute în ultimele zile din viața Mântuitorului. Astăzi este Lunea Mare.
În prima zi, gospodinele încep curățenia pentru Paște. Acestea scot toul afară din casă, spală și aerisesc bine, astfel încât să iasă toate relele de peste iarnă. Conform tradiției, Marțea Mare este ultima zi în care se mai poate face curățenie în case. Cu toate acestea, potrivit unor superstiții, în această săptămână nu trebuie să se văruiască în case, pentru că este rău pentru tot felul de boli.
În prima zi din Săptămâna Patimilor se fac reparații și curățenie în gospodărie. Gospodinele din toate colțurile țării încep să cumpere cele necesare pentru masa de Paște. În zilele următoare, ele pregătesc bucatele tradiționale pentru sărbătoarea Învierii.

În Lunea Mare, ca și în celelalte zile, sunt interzise vorbele rele, spuse cu păcat. De asemenea, credincioșii nu trebuie să vorbească urât sau să bârfească.
În această zi, credincioșii se roagă pentru binecuvântare și pentru iertarea păcatelor pe care le-au săvârșit, cu voie sau fără voie. Lunea Mare este prima zi în care se ține post aspru. Unii credincioși aleg să nu mănânce nimic, de la răsărit și până la apus.
Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, inclusiv. De joi, bărbaţii le vor ajuta pe femei la treburile din gospodărie.
Este vorba începând de luni, de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până acum, se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte.