A murit analistul economic Mircea Coșea. A fost profesor universitar, doctor în Știinţe Economice. Avea 83 de ani. La vârsta la care unii se retrag, profesorul era extrem de implicat în viața publică.
A murit în timpul zilei la Spitalul Floreasca. În urma cu o săptămână a chemat Ambulanța pentru ca nu se simțea bine, dar a refuzat transportul la spital, notează Antena 3.
Mircea Coșea a fost internat de urgență în spital duminică seara, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc chiar înainte de intrarea sa duminică seara în direct la România TV.
Coșea urma să fie prezent în platoul emisiunii, însă moderatorii au anunțat în direct că acesta nu va mai putea ajunge, după ce a trimis un mesaj scurt, dar îngrijorător, în care anunța că nu se simte bine, fiind internat de urgență la spital.
Tocmai ce lansase două cărți – „Educația economică” și „Jurnal pe frontul războiului comercial”. De asemenea, răspundea la orice apel al jurnaliștilor. Era mereu prezent și avea expertiza necesară pentru a analiza orice subiect economic, scrie DC news
„Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2 salonul 227. Domnul prof. dr Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale m-a ”reparat” și de această dată. Îi mulțumesc, îl admir, îi sunt recunoscător dar nu despre domnia sa vreau să vorbesc de această dată.
Stimați prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de știința medicală, ci și de modul cum aceasta este aplicată. În cazul de față am văzut și am simțit pe propria piele cum știința eminentului profesor s-a aplicat de către o categorie puțin cunoscută a mediului sanitar, aceea a asistenților medicali.
Cum spuneam, am fost internat în salonul 227 etaj 2 Floreasca. Este un salon post operatoriu cu 10 paturi. Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii și colectări să nu ”analizez” modul cum funcționează sistemul sanitar, pe un eșantion reprezentat de salonul cu pacienți aflați în chinurile durerilor și stresului post operatoriu.
Concluzia: Surprinzătoare dar adevărată. O săptămână, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelență. Doamnele și domnișoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competență, de responsabilitate și de comportament super civilizat, de o empatie permanentă față de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu ”spitalul” pot spune că își practică meseria cu eleganță. De ziua României, fiind pacient, m-am simțit și eu mândru că sunt român pentru că beneficiam de înalta calitate a muncii unor românce: doamnele și domnișoarele asistente medicale”.
Mircea Coșea este una dintre cele mai cunoscute și respectate voci ale economiei românești contemporane. Economist, profesor universitar, analist economic și fost ministru al finanțelor, Coșea s-a remarcat printr-un discurs echilibrat, critic și profund ancorat în realitățile economice și sociale ale României, mai ales în perioada de tranziție de după 1989.
Mircea Coșea s-a format ca economist într-o perioadă în care studiul economiei era puternic influențat de modelul centralizat. După 1990, și-a consolidat profilul academic și public, adaptând analiza economică la noile realități ale economiei de piață.
Este profesor universitar și a activat îndelung în mediul academic, fiind cunoscut pentru preocupările sale legate de macroeconomie, politici publice, integrare europeană și impactul deciziilor economice asupra populației. Prin activitatea sa didactică, a format generații de economiști și specialiști în politici economice.
Mircea Coșea a fost implicat activ în viața politică românească în anii ’90, o perioadă de profundă instabilitate și transformare economică.
A ocupat funcția de secretar de stat într-un context economic dificil, marcat de inflație ridicată, presiuni externe și nevoia de reforme structurale. Mandatul său a fost relativ scurt, dar s-a desfășurat într-o etapă crucială pentru consolidarea mecanismelor economiei de piață și pentru relația României cu instituțiile financiare internaționale.
În această perioadă, Coșea a susținut:
disciplina fiscală și controlul dezechilibrelor bugetare;
reformarea instituțiilor financiare ale statului;
necesitatea protejării categoriilor sociale vulnerabile în procesul de reformă economică.
În perioada 1990 – 1997 a făcut parte din PSDR. În iunie 1997 a fondat împreună cu Theodor Melescanu si Iosif Boda partidul APR, care a fuzionat cu PNL în 2002. La 1 ianuarie 2007, Coșea a devenit membru al Parlamentului European din partea PNL.
În ianuarie 2007, Mircea Cosea a primit un verdict de politie politică, dupa ce, în octombrie 2006, CNSAS stabilise ca a fost ofiter acoperit al Securității. Coșea a negat colaborarea cu Securitatea si a contestat decizia CNSAS.
În martie 2007, Coșea a demisionat din PNL și a aderat la grupul parlamentar naționalist Identitate, Traditie, Suveranitate, alături de deputatii PRM în Parlamentul European. În februarie 2008, Mircea Cosea a intrat in PD-L.
După retragerea din funcțiile executive, Mircea Coșea a devenit una dintre cele mai prezente voci din spațiul public atunci când vine vorba despre economie. Analizele sale sunt frecvent solicitate de mass-media, în special în momente de criză economică sau instabilitate politică.
Este cunoscut pentru stilul său direct, uneori critic, dar argumentat, abordând teme precum:politicile fiscale și monetare;
datoria publică;relația României cu Uniunea Europeană; impactul deciziilor guvernamentale asupra nivelului de trai.
Coșea a atras atenția constant asupra riscului deciziilor economice populiste și asupra dezechilibrelor structurale ale economiei românești, pledând pentru politici coerente pe termen lung.