A murit Dan Matei Agathon. Anunțul trecerii în neființă a fostului Ministru al Turismului, la 73 de ani, a fost făcut de Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
A murit Dan Matei Agathon. Avea 73 de ani
Dan Matei Agathon, Membru fondator al FSN, a fost secretar general și purtător de cuvânt al Confederației Patronale din Industria României (CONPIROM). În aprilie 2010, Agathon a fost numit purtător de cuvânt al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR). În iunie 2013, Agathon era președintele Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS).
Dan Matei Agathon a fost deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Bacău pe listele partidului PDSR. Între anii 1992 – 1996 și 2000- 2003 a fost Ministru al Turismului în executivul Năstase.
De-a lungul carierei politice, fostul membru FSN a fost parte din mai multe situații controversate. De exemplu, numele lui se leagă de eșuatul proiect Dracula Park, pe care l-a inițiat alături de Adrian Năstase.
CV Dan Matei Agathon
Date biografice
- n. 17 septembrie 1949, Bucureşti, căsătorit, un copil.
Studii
- 1971 – Academia de Studii Economice, Facultatea Finanţe – Contabilitate;
- 1991 – Bursă de studii în macroeconomie Agenţia Guvernamentală japoneză JAICA – Japonia.
Activitate profesională
- înainte de 1989 – Director economic la Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică, Proiectare şi Producţie pentru Metale Neferoase -Bucureşti;
- după 1989 – Director în Guvernul României;
- 1991 – Subsecretar de Stat, împuternicit special al Guvernului în relaţiile cu sindicatele şi patronatul;
- 1992 – 1996 – Ministrul Turismului; Vicepreşedinte al Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului.
- dec.2000 – iun.2003 – Ministrul Turismului.
Activitate politică
- Membru Fondator al PDSR
- Membru în Consiliul Naţional al PDSR
- Purtător de Cuvânt al PDSR pentru campania locală şi parlamentară – 2000
- Membru în Comisia de Politică Externă a Camerei Deputaţilor
- Membru în Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre 1996-2000 (APCMN),
- Vicepreşedinte al Comisiei Economice Comerciale, Tehnologice şi de Mediu a APCMN 1996-2000.
Activitate parlamentară
- Deputat de Bacău 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004.