Generalul în retragere Radu Theodoru a încetat din viață la vârsta de 101 ani. Acesta a avut o carieră controversată și chiar anul trecut a fost acuzat de trădare de către cei de la DIICOT. Radu Theodoru era de mulți ani un susținător înfocat al lui Călin Georgescu și al grupării paramilitare Comandamentul „Vlad Țepeș” care dorea să răstoarne ordinea de stat în România și să redenumească țara în Getica.
Fiica sa a publicat pe Facebook un mesaj emoționant prin care îl descrie ca pe un om dedicat idealurilor sale și patriotismului. În mesaj, ea amintește de devotamentul tatălui său față de România și credința lui în o Românie mare și liberă, precum și dorința sa de a-și continua misiunea în „ceruri”, alături de „escadrila” sa.
”Tată,
astăzi nu te-ai oprit, ci doar ți-ai schimbat altitudinea. Ai desprins roțile de pe pista acestei lumi și ai virat lin spre un cer unde nu mai există greutate, nici timp care să apese pe aripi. Ai pornit într-un ultim zbor, dar nu unul al sfârșitului, ci al Nemărginirii!
Știu că vei duce Tricolorul , în dar lui Dumnezeu, poate așa își va mai aduce aminte de România adevărată și de bieții noștri Români pentru care ai luptat până la ultima zbatere de pleoape.Mai știu și că vei atârna pe peretele zenitului Harta României Mari și Libere : o utopie în care tu nu ai încetat să crezi ! Deci ai schimbat doar misiunea și te-ai mutat s-o duci până la capăt cu cei din Escadrila ta din Ceruri.
Din când în când, trimite forța și curajul tău să ne țină și nouă stabil fuselajul atunci când vânturile vieții ne împing prea tare.
Dumnezeu să te (ne)odihnească, Voievodul Meu, căci ție nu ți-a plăcut niciodată odihna și chiar dacă vor spune unii că ai murit , Tu ești fără de moarte!
Ochii Tăi, au rămas închiși în somnul meu,Tată!”, scrie fiul lui Theodoru.
Generalul Radu Theodoru a fost membru fondator al Partidului România Mare în anii 1990, a publicat cărți și articole în care neagă Holocaustul și promovează atitudini antisemite.
În urmă cu trei ani, gen. Radu Theodoru semna, alături de mai mulți militari în rezervă, dar și de Eugen Sechila, mercenar în Legiunea Străină și apropiat al lui Călin Georgescu, o scrisoare deschisă către fostul președinte Klaus Iohannis și fostul premier Florin Cîțu, în care îi acuzau că lucrează „contra interesului național”. „Renunțați la agenda globalist-neomarxistă și nu mai fiți vrăjmașii poporului român!”, cereau semnatari scrisorii.
Șase persoane au fost inculpate de DIICOT, în martie 2025, sub acuzația că au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO și au mers la Moscova. Grupul era organizat ca o structură militară cu stat major, susțin procurorii. Printre suspecți se număra și generalul în retragere Radu Theodoru, care avea 101 ani.
Născut pe 17 ianuarie 1924 la Ineu, județul Arad, Radu Theodoru și-a dedicat viața aviației și literaturii. A urmat studii la Liceul Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, iar în 1942 a început cursurile unei școli de pilotaj fără motor, obținând brevetul la Petroșani. Un an mai târziu, a fost admis la Școala Superioară de Aviație Militară din Cotroceni, fiind repartizat ulterior la Flotila 1 Vânătoare.