A murit Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, ultimul locotenent în viață din echipa lui Nicolae Ceaușescu, șeful cenzurii comuniste. Acesta împlinise 96 de ani în luna aprilie.
Dumitru Popescu a fost ultimul dintre personajele proeminente din echipa lui Nicolae Ceaușescu. Supranumit „Dumnezeu”, acesta a fost un comunist de frunte și șeful cenzurii ceaușiste.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu ortodox, arată UZPR.
Întrebat de Adrian Păunescu de ce i se spunea „Popescu-Dumnezeu” și dacă a participat la politica ultimilor 25 de ani, cel care a creat cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu a explicat pe larg munca sa din regimul comunist.

„În primii ani ai epocii la care vă referiți am participat la acțiunile de impunere a autonomiei Partidului Comunist Român în raporturile internaționale, de câștigare a statutului de independență a României în lagărul socialist. Începând chiar cu pregătirea Congresului al IX-lea. Și apoi cu prima vizită făcută de Ceaușescu la puțin timp după Congres, în U.R.S.S., când, în decurs de o săptămână, s-a repetat public cel puțin de o sută de ori faimoasa formulă a suveranității (de 10 până la 15 ori numai în comunicatul final), și când șeful partidului a ridicat pentru prima dată în fața lui Brejnev, invocând autoritatea lui Lenin, chestiunea tezaurului României.
Am participat la întreaga tensiune, cu adevărat dramatică, de după înăbușirea „primăverii pragheze” și protestul vehement al României împotriva invaziei în Cehoslovacia a Tratatului de la Varșovia, când ne așteptam din clipă în clipă să ni se forțeze granița, să auzim uruitul tancurilor din toate punctele cardinale și să ne mutăm sediul în tranșee sau să fim – după cum jurasem în ședința C.P.Ex. din noaptea de 21 august 1968, ca să murim decât să ne facem părtași rușinii – îmbarcați spre o destinație necunoscută. Am participat la nenumărate tratative cu șefii marilor partide comuniste din Vest – eurocomuniștii – pentru compromiterea și abolirea centrului unic, a modelului unic, a monopolului doctrinar, inclusiv în reuniunea comunistă europeană de la Berlin, când Ceaușescu, Tito, Cardio, Berlinguer și alții i-au spus verde în față lui Brejnev că s-a terminat cu Vaticanul comunist.
Am participat, la Casa Albă, în biroul lui Nixon, când Ceaușescu a transmis conducerii SUA, din partea Chinei și a Vietnamului, mesajul de oprire a carnajului absurd din Indochina, intervenție datorită căreia României i s-a atribuit, pe bună dreptate, în cancelariile vestice, un rol major la realizarea destinderii. Am participat, cât m-au dus puterile, la eforturile de ameliorare a relațiilor politice și culturale cu Ungaria. M-am străduit să schimb în bine imaginea noastră în ochii oamenilor de cultură din Vest – cu care m-am întâlnit și aici, și în țările lor –, să pun în circulație valorile spirituale ale lumii în România și cultura noastră dincolo de frontiere. Am participat la începutul de apropiere a lui Ceaușescu de oamenii de artă, la reevaluarea locului culturii în societate, la reconsiderarea unor sectoare ale creației intelectuale. N-am participat la elaborarea și aplicarea politicii economice, a politicii sociale, la construcția bazei tehnico-materiale, cum se spunea atunci sectoarelor legate de standardul material. După 1976, sfera mea de participare s-a îngustat, restrângându-se la mass-media, iar din 1981, am ieșit efectiv din nucleul activ al puterii. Nu e cazul să mă ocup aici de factorii care au determinat acest proces.
Dacă am fost ideologul P.C.R.? Să vă fi auzit Ceaușescu! La ce scenă nostimă am fi putut asista! Să fim serioși, domnule Păunescu. Era Ceaușescu omul care să admită, în partidul pe care îl conducea în mod absolutist, alt ideolog decât el însuși? Eu am deținut responsabilități în sfera ideologiei, ca și mulți alții. Și dacă am ieșit mai mult în evidență, asta se explică, poate, prin faptul că mânuiam mai lejer condeiul”, a explicat acesta, potrivit jurnalul.ro.
Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia.
În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia.
Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.
Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.
Dumitru Popescu a jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste. La capătul vizitei sale în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi. În discursurile sale, Popescu va aduce comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln.
Dumitru Popescu este adesea evocat sub numele Popescu-Dumnezeu; nu se cunoaște cu certitudine originea poreclei, dar există mai multe presupuneri. Unele păreri justifică numele prin severitatea politicianului față de subalternii săi. Ioan T. Morar vorbește despre o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, susținută la Casa Scânteii, unde Popescu ar fi afirmat: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”.[6]Alții spun ca porecla este moștenită, cei din familia sa fiind cunoscuți în localitatea natală, Turnu Măgurele, ca „ai lui Dumnezeu”.
Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică. Până să moară a locuit în București, într-un apartament din șoseaua Iancului. Pentru a scrie, vara pleaca la casa de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.