Filmul care l-a scos din minţi pe Nicolae Ceauşeşcu. „Faleze de nisip“, interzis de comunişti
Filmul care l-a scos din minţi pe Nicolae Ceauşeşcu. Proiectat doar câteva zile în faţa publicului, în ianuarie 1983, după care a fost interzis şi încuiat timp de şapte ani, filmul lui Dan Piţa a provocat o reacţie furibună a preşedintelui Republicii Socialiste România.
Într-o zi toridă de august, pe malul mării, la Mangalia, se strânseseră mare parte din ștabii politici ai regimului Ceaușescu. Motivul prezenței lor pe litoral nu ținea nicidecum de relaxare.
Erau în interes de serviciu, pentru a asista la lucrările „Consfătuirii de lucru pe problemele muncii organizatorice și politico‑educative”.
În cadrul reuniunii, Nicolae Ceaușescu a ținut o cuvântare pe marginea formării în „spirit revoluționar” a tineretului, care sintetizează ceea ce ulterior vor fi cunoscute sub numele de „tezele de la Mangalia”. Cu acest prilej, abordează și problema cinematografiei, cu trimitere la un film care din punctul său de vedere era caracteristic pentru „decadența care se vede că este în capul scenariștilor și regizorilor”.
Filmul care l-a scos din minţi pe Nicolae Ceauşeşcu. Care e subiectul
Filmul incriminat era Faleze de nisip, regizat de Dan Pița după un roman de Bujor Nedelcovici. Premiera în țară a avut loc pe 31 ianuarie 1983, însă după numai o săptămână filmul este interzis.
Aparent, filmul nu punea probleme politice deosebite. Intriga pornea de la un furt de bunuri de pe o plajă de la litoralul Mării Negre.
Cel păgubit, un renumit doctor chirurg din București (Victor Rebengiuc), dezvoltă o obsesie pentru dovedirea vinovăției principalului suspect, un localnic muncitor în tâmplărie (Gheorghe Visu). Doctorul Hristea are de partea sa uriașa forță a statului represiv, pe când Vasile este un tânăr rebel provenind dintr-o familie săracă și dezbinată, cu un tată „tiran” și violent.
Cazul „Anca”, cea mai mare eroare judiciară
Nici până azi nu e clar ce a provocat retragerea filmului de la difuzare. Într‑un volum de confesiuni publicat în 2005, Dan Pița consideră că totul a pornit de la Ministerul de Interne.
O poveste asemănătoare celei din film, cazul „Anca”, se petrecuse cu câţiva ani înainte. Uciderea neelucidată a unei studente din provincie în vara anului 1977 provocase intervenţia directă a şefului statului, care a impus ca termen‑limită pentru rezolvarea cazului următorul congres al partidului.
În disperare de cauză, criminaliștii de la Miliţie forţează o mărturisire din partea unui tânăr taximetrist, Gheorghe Samoilescu. Adevăratul criminal a fost găsit la începutul anului 1981, însă între timp tatăl taximetristului se sinucisese, nevasta îl părăsise, iar mama lui murise, astfel că viața lui era distrusă în urma unei anchete pripite și superficiale.
Cazul „Anca”, considerat multă vreme cea mai mare eroare judiciară din România ceaușistă, devine o sursă de inspirație pentru scriitorul Bujor Nedelcovici la romanul Zile de nisip, ulterior adaptat cinematografic de regizorul Dan Pița.
Ceaușscu, influențat de Interne
Ion Traian Ștefănescu, care din poziția de prim-vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste coordona activitatea din domeniul cinematografiei, pare să confirme rolul decisiv al celor de la Interne în retragerea filmului de la difuzare.
La puţin timp de la premieră, a fost sunat de Petru Enache, secretar cu Propaganda al CC, care i‑ar fi cerut să îl scoată din cinematografe. Totul pornise de la o discuţie „contondentă” în urma vizionării filmului de către Ceauşescu, influenţat negativ de cei de la Interne, care fuseseră deranjaţi de portretizarea organelor de anchetă.
Într-un interviu acordat după 1989, Ştefănescu susţine că a lăsat filmul să ruleze la „Scala” timp de o săptămână, redirecţionându‑l apoi spre sălile de cinema mărginaşe ale capitalei, afirmație neconfirmată însă de verificarea repertoriilor cinematografice ale anului 1983.
