Pe actorul Denis Ștefan, paparazzi mediaflux.ro l-au fotografiat, săptămâna trecută, în timp ce făcea slalom printre mașini în încercarea de a ajunge la a sa, parcată cuminte pe trotuar.
Atunci am povestit că actorul a riscat puțin când a decis să traverseze prin loc nepermis, însă, totul este bine când se termină cu bine. Episodul a trecut și, câteva zile mai târziu, ne-am intersectat cu Denis Ștefan și cu soția lui, Cristina, la un eveniment monden organizat în capitală.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Gina Pistol a făcut cercetare la fața locului într-o farmacie. Ce a studiat iubita lui Smiley minute în șir

Relaxați, zâmbitori, cei doi soți au acceptat să ne povestească cum stau lucrurile în familia lor, cum își distrează și se ocupă fiecare dintre ei de cele două fetițe pe care le au.
Dacă ar fi să ne ghidăm după ce ne-au povestit cei doi părinți, pare-se că mămica este ceva mai strictă, în timp ce tăticul ceva mai permisiv.
Pe lângă viața de familie, Denis Ștefan se bucură de revenirea pe platourile de filmare de unde „pleacă” spre marile ecrane, în doar câteva zile, filmul inspirat de povestea lui Mihai Vitează, rol pe care-l interpretează chiar actorul, în timp ce mama lui, în film, va fi marea actriță, Maia Morgestern. Actorul ne-a povestit în exclusivitate în ce cinematografe va putea fi urmărită producția și începând din ce dată.

Denis Ștefan s-a născut pe data de 15 august 1976, la Ploiești, Județul Prahova. Acesta a fost pasionat încă din copilărie de lumea filmului și treptat a devenit unul dintre cei mai sexy actori de telenovele de la noi din țară. Actorul a jucat în seriale, precum: „Regina”, „Inimă de țigan”, „Daria, iubirea mea”, „Iubire și onoare”, „Păcală se întoarce”, „Dragonheart 3: The Sorcerer’s Curse”, „Aniela” și „Prizoniera”.
Cristina (29 de ani) și Denis Ștefan (45 de ani) formează un cuplu din anul 2012. La puțin timp după ce s-au căsătorit, într-o ceremonie despre care a aflat extrem de puțină lume, cei doi au devenit părinții Deliei, care astăzi este o fetiță superbă de aproape 9 ani. Finalul anului 2021 le-a „îmbogățit” familia cu încă un pui, tot o fetiță pe care au botezat-o Dominique.