Lica Gheorghiu, fiica șefului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Obsedată de convingerea că e o actriță bună, a folosit puterea tatălui său pentru a apărea în cele mai importante producții ale vremii. Așa ca Lica, fata lipsită de talent a lui Gheoghiu Dej, ”prindea” numai roluri principale în filme. A primit porecla de ”Prințesa roșie”, căci, dacă nu făceau ce voia ea, oamenii aveau de suferit.

Cea mai importantă figură comunistă postbelică, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a condus România din anul 1948 până la moartea sa, în 1965.

„Nu e talentată, dar e tare-n tată“ era vorba care o însoțea pe Lica Gheorghiu, fata cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Căci Vasilica Gheorghiu, pe adevăratul său nume din care fusese extras numele de scenă a vrut să fie actriţă de cinema. Și-a devenit.

Lica a abandonat studiile economice la Moscova și a revenit în România să aibă o carieră în cinematografie. Poziția tatălui i-a asigurat, desigur, statutul de vedetă a filmului românesc.

Fata lipsită de talent a lui Gheorghiu Dej era ”incultă, capricioasă şi răsfăţată

Fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti, Paul Cornea, a trasat în doar câteva tușe groase un portret al Licăi Gheorghiu, în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost“, citat de Historia.

Paul Cornea:

Fiica cea mare a Şefului Suprem voia să interpreteze roluri principale în filme, deşi nici talentul, nici înfăţişarea n-o calificau pentru asta. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, dar inexpresive, era scundă şi avea picioare scurte. O dezavantajau însă rigiditatea gesturilor, caracterul lemnos al mişcării scenice, îndeosebi rostirea: cea mai banală propoziţie suna în gura ei placid şi fals. Oricâtă osteneală şi-ar fi dat cineva s-o corecteze, presupunând că ar fi avut curajul s-o facă, ar fi fost inutil: ea era încredinţată că posedă calităţi de star, iar un anturaj iresponsabil îi întreţinea convingerea, prin linguşeli inadmisibile. 

Cornea o descrie pe Lica ca fiind total ruptă de realitate, incultă, capricioasă şi răsfăţată, dispunând indirect de o influenţă enormă. Folosindu-se fărp scrupule de puterea tatălui său, devenise un personaj temut. Până şi înalţii funcţionari de partid se străduiau să o evite, a rememorat fostul director.

Și scriitorul Stelian Tănase, care a văzut-o când avea 10 ani, că a fost dus la filmul ”Tudor”, cu clasa, a avut o descriere destul de brutală a personajului.

O femeie mărunţică, dolofană, cu figura de gospodină banală, cu o voce proastă, fără niciun un pic de talent. Făcea pe fecioara îndrăgostită. Nu avea nimic care s-o recomande pentru un rol în vreun film de pe lumea asta, dar ea voia să fie artistă, vedetă de cinema

A jucat alături de actori mari ai epocii

Lica Gheorghiu a avut viaţă scurtă pe platourile de filmare. Devenită actriţă datorită tatălui său, ea a fost distribuită în câteva filme ale epocii: „Avalanşa“, „Tudor“, „De-aş fi Harap Alb“, „Lupeni ‘29“.

Totuși, ea a jucat în compania celor mai mari nume ale vremii din cinematografia română: George Calboreanu, George Vraca, Alexandru Giugaru, Ştefan Ciubotăraşu, Colea Răutu, Emanoil Petruţ, Gheorghe Dinică, George Motoi.

Cariera ei în cinematografie a fost scurtă. S-a încheiat o dată cu moartea tatălui ei, în 1965. Lica Gheorghiu a murit în 1987 și pe mormântul ei de la cimitirul Cernica a cerut să se graveze „Lica Gheorghiu – artistă“.