Aeroportul ultramodern din România care va deveni al doilea din țară, după Otopeni este cel din orașul Iași. Noul terminal T4 va fi operaţionalizat începând cu data de 31 martie, odată cu intrarea României în spaţiul Schengen aerian.
Terminalul T4 este de zece ori mai mare faţă de terminalul T3 şi permite creşterea numărului de pasageri în condiţiile în care infrastructura de până acum nu mai făcea faţă unui număr în creştere de pasageri.
„Cred că nu greşesc dacă numim acest terminal, practic, noul aeroport al Iaşiului. Dăm României al doilea cel mai mare aeroport al ţării. Imaginaţi-vă că acest terminal este de 10 ori mai mare decât Terminalul T3 care astăzi, practic, operaţionalizează zborurile internaţionale”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe.
În cursul anului 2023, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de 2.338.377 pasageri, iar traficul a avut o creştere cu 52% faţă de anul precedent şi cu 78% faţă de anul antepandemic.
De pe Aeroportul Iaşi se călătoreşte în 24 de destinaţii, din care 23 sunt internaţionale. Rutele sunt operate de cinci companii aeriene partenere, cea de-a şasea companie urmând să înceapă din luna mai.
În prezent, aeroportul ieşean are trei terminale funcţionale, iar procedura de recepţie a lucrărilor de la terminalul T4 a început pe 31 decembrie 2023. În luna mai acest nou terminal va fi tranzitat de primii pasageri.
Noul terminal, terminalul T4, este cel mai mare din ţară după cel de la Otopeni, are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 32.000 metri pătraţi şi va deveni operaţional din luna mai a acestui an.