Alexandra Căpitănescu se află în topul preferințelor pentru Finala Eurovision, desfășurată sâmbătă, 16 mai 2026, la Viena. Pe rețelele de socializare, melodia „Choke me” a strâns un număr impresionant de aprecieri, iar mulți oameni consideră că România are șanse reale să câștige marele premiu.
România pare să fi revenit în forță în acest an la Eurovision. După ce la ultima participare din 2024 țara noastră a primit 0 puncte în Finală, acum lucrurile stau cu totul diferit. Melodia „Choke me” a Alexandrei Căpitănescu pare să fie în topul preferințelor publicului din întreaga lume.
În cea de-a doua semifinală a concursului, Alexandra Căpitănescu a intrat a treia pe scenă și a oferit publicului un adevărat spectacol cu muzică, lumini și o prezență scenică greu de egalat. Mulți fani ai competiției susțin că România a avut una dintre cele mai memorabile apariții ale serii.
Pe pagina oficială de Instagram a Eurovisionului, reacțiile fanilor au fost extrem de intense:
„S-ar putea să fie cea mai bună piesă a României din toate timpurile, wow!”
„Dacă piesa asta nu câștigă, o să fiu șocat! A fost ca și cum România ținea un concert și a uitat complet că e la Eurovision! Absolut uimitor!”
„Dacă o țară scandinavă ar fi trimis melodia asta, ar fi fost câștigătoare clară. România chiar merită trofeul anul acesta.”
„Lady Gaga a României. Energie fantastică, voce puternică.”
„ROMÂNIA, CE-AȚI FĂCUT? Am avut piele de găină! Dați-i trofeul deja! 12 puncte din Polonia!”
Comentariile au alimentat rapid ideea că România ar putea deveni una dintre surprizele majore ale ediției din acest an, mai ales după o perioadă în care rezultatele țării la Eurovision au fost scăzute.
În urma celei de-a doua semifinale Eurovision 2026, următoarele țări au obținut calificarea în Marea Finală: Bulgaria, Ucraina, România, Norvegia, Australia, Malta, Cipru, Albania, Danemarca și Cehia.