Surpriză neașteptată în showbizul românesc! Anastasia Chivu, fiica lui Cristi Chivu, debutează în actorie la vârsta de 10 ani.
Fiica cea mică a lui Cristian Chivu, Anastasia Chivu, va putea fi urmărită începând din această săptămână în serialul produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1, Adela.
Anastasia Chivu a venit special în România, însoţită de mama sa, Adelina Chivu, pentru a participa la filmările pentru acest proiect. Micuța va interpreta un rol-cheie în serialul Adela.
„Urmăream serialul Adela pe AntenaPLAY de acasă, din Italia şi mi-a plăcut!”, a mărturisit mama Anastasiei, Adelina Chivu. În vreme ce Anastasia a povestit că actoria este visul său: „Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă. Mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore!”, a mai dezvăluit micuţa.
Prima apariție a Anastasiei Chivu în serial va fi joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1. Anastasia Chivu ca juca rolul Dianei, sora lui Lucian (Daniel Nuţă), o fetiţă de 10 ani, născută la New York şi care în prezent locuieşte la internat.
„Este foarte fain aici, îmi place mult şi chiar dacă la început mi-a fost puţin greu şi aveam emoţii, m-am obişnuit repede. În serial sunt o fată de 10 ani, care vine special din America să-l caute pe fratele său, Lucian!”, a dezvăluit Anastasia Chivu.
Alături de Anastasia, din distribuţia serialului de la Antena 1 mai fac parte şi fata lui Marius Lăcătuş, Dominique (Tania) şi fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto (Floppy), două personaje care vor interacţiona mult cu Diana.
Vă recomandăm și: Campionii încasărilor pe Instagram. Cum arată top 5 cel mai bine plătite vedete?
Anastasia Chivu, fiica lui Cristi Chivu, debutează în actorie, o meserie de care este pasionată încă de la o vârstă fragedă. Aceasta își dorește o carieră la Hollywood. Iar părinții, Cristi și Adelina Chivu, o susțin necondiționat. Și fac tot posibilul ca Anastasia să-și îndeplinească cea mai mare dorință.
„Ea de când era micuță îmi arăta că poate să plângă la comandă. A fost cu tatăl ei pe niște platouri de filmare și i-am spus: ”Dacă vrei, pot să te ajut să fii și implicată. Nu doar în vizită”. Și inițial am crezut că e vorba despre ceva foarte mic. Mai mult o animație ca să își dea ea seama dacă îi place sau nu. Și când am primit scenariul am văzut că avea vreo cinci episoade și foarte multe replici”, a declarat Adelina Chivu pentru Antena 1.