Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, marţi, cum modificăm contractul pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune: atât la cererea utilizatorului, cât şi la iniţiativa operatorului. Însă, utilizatorul poate cere schimbarea planului tarifar sau a altor clauze, potrivit prevederilor exprese din contract, prin negocierea directă cu furnizorul.
„ANCOM readuce în atenţia celor interesaţi faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât şi la iniţiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenţionează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să îşi informeze abonaţii despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonaţii pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri”, precizează ANCOM.
Notificarea cu privire la felul cum modificăm contractul de telefonie, internet sau televiziune poate fi unilaterală, dar contractul trebuie să fie transmis de operator printr-unul din următoarele mijloace: e-mail; SMS; contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care va fi însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării; fax; scrisoare.
Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.
„Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menţionate în secţiunea Sesizează ANCOM”, precizează autoritatea.
De asemenea, pe InfoCentrul ANCOM sunt prezentate mai multe detalii de spre modul cum schimbăm contractele de internet, telefonie sau televiziune, iar operatorii au obligația de a publica, pe site-urile proprii de internet, mai multe detalii despre contractele încheiate.
InfoCentru ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.