NEWS

Anunț de ultimă oră al șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu. Sunt majorări ale pensiilor și de 90%

Anunț de ultimă oră al șefului Casei de Pensii Daniel Baciu. Sunt majorări ale pensiilor și de 90
sursa foto: colaj foto

Anunț de ultimă oră al șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu. În Monitorul Oficial a fost publicat modelul noilor decizii de pensionare. Acesta a ajuns deja la casele judeţene de pensii. În unele cazuri majorările din septembrie sunt substanțiale.

În perioada următoare se vor tipări deciziile de pensii

Astfel, cei care au cotizat peste 35 de ani beneficiază de majorări și de 90%.

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, vine cu vești extrem de importante atât pentru actualii pensionari, cât și pentru viitorii pensionari care, odată cu modernizarea sistemului informatic, vor putea să afle estimativ câți bani vor încasa la pensie, potrivit antena3.ro.

„Da, suntem pe finalul acestui proces. Cred că în jur de peste 99% din dosarele existente în casele teritoriale de pensii au fost deja procesate și digitalizate. Vorbim de procesul de evaluare.

Urmează ca în perioada următoare noi să tipărim deciziile de pensii, vom trimite fișierele către teritoriu, către casele teritoriale de pensii, ele vor trebui să tipărească aceste decizii și undeva în vară deja începem să emitem aceste decizii de pensionare către beneficiarii noștri, pensionarii.

Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem absolut nicio întârziere, astfel încât în luna septembrie trebuie să oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023″, a declarat Daniel Baciu.

Peste 8 milioane de români primesc mai mulți bani la pensie
sursă foto: Cancan

Anunț de ultimă oră al șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu

El s-a referit și la numărul pensionarilor care vor primi de la 1 septembrie bani în plus, odată cu majorarea pensiilor prevăzută de noua lege.

Din cele 5 milioane de pesionari români, doar 3 milioane vor beneficia de această majorare. Cu toate că recalcularea ar putea indica o reducere a pensiei pentru restul beneficiarilor, conform legii pensiilor, nicio pensie nu va fi redusă și va rămâne la valoarea actuală.

„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege.

Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.

Toți cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani vor primi măriri care se vor concretiza în acele puncte de stabilitate care le prezintă foarte clar, sunt precizate în lege.

Deci avem un număr destul de mare, un număr foarte mare. Noi estimăm ca peste 70% dintre pensionari să primească măriri în urma acestui proces de recalculare”, a mai afirmat Daniel Baciu.

Întrucât se apropie sistemul estival, se pun în vânzare pentru pensionari și biletele pentru tratament. Baciu spune că în 2024 vor fi ”încă 100 de milioane în plus față de bugetul anului trecut”.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele
Parteneri
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac pe unii turiști străini să-l viziteze de mai multe ori pe an
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac...
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras focuri de armă / Doi morţi: atacatorul şi o persoană din public. UPDATE: Împuşcăturile sunt investigate ca o tentativă de asasinat / Trump spune că a fost lovit de un glonţ care i-a străpuns partea superioară a urechii drepte
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras...
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit și e bun pentru sănătate. Costă doar 3.75 de lei
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit...
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu noul iubit, un manelist celebru. ''Am probleme''
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu...
Cel mai sigur oraș din România. Aici e bine să te muți, are multe parcuri naturale, mari centre comerciale si este unul dintre cele mai frumoase locuri de la noi din țară
Cel mai sigur oraș din România. Aici e bine să te muți, are multe parcuri...
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au...
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din Europa
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din...
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Vecinii trebuie să semneze. Se dă amendă repetat
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Vecinii trebuie să semneze. Se dă amendă repetat
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi se bate direct cu Temu şi Shein
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi...
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi şi ce trebuie să facă
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi...
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de conducere
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de...
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!