NEWS

Anunț privind recalcularea pensiei. Casa de Pensii explică cât de des se poate face cererea

Anunț privind recalcularea pensiei. Casa de Pensii explică cât de des se poate face cererea
Recalcularea pensiei Foto: Casa de Pensii

Pensionarii care nu au cerut până acum recalcularea pensiei o pot face oricând. Mai mult de atât, un lucru mai puțin cunoscut este faptul că cei care doresc pot cere anual o revizuire a sumei primite lunar de la stat.

Cerere pentru recalcularea pensiei

Una din Casele de Pensii din țară explică pensionarilor ce trebuie să știe privind recalcularea pensiilor.

În conformitate cu prevederile art.94 alin. 6 din legea 360/2023, privind sistemul public de pensii:

Pensionarii pentru limită de vârstă, care realizează stagiul de cotizare după data înscrierii la pensie, pot solicita recalcularea pensiei, prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic”.

Așadar, seniorii pot cere anual revizuirea pensiei. În vederea aplicarii dispozițiilor legale, relevantă este data solicitării (data înregistrarii cererii de recalculare la casa teritorială de pensii), transmite Casa de Pensii Alba.

Pentru acest județ, modelul de cerere de recalculare ( Anexa 16) îl regăsiți pe site-ul Casei Judetene de Pensii Alba: pensiialba.ro, la rubrica „Informații de interes public -Formele tip”.

Cererea de recalculare se poate depune la ghiseul de relații cu publicul sau se poate transmite pe adresa de email a institutiei.

Întârzieri în toate Casele de Pensii

Depunerea unei cereri de recalculare nu înseamnă automat și soluționarea rapidă a problemei. De altfel, majoritatea Caselor de Pensii din țară se confruntă cu mari întârzieri la revizuirea dosarelor de pensii.

De exemplu, cei care au depus formularul în anii 2025-2026, e posibil să nu fi primit un răspuns nici până în prezent.

Fiecare cerere se va soluționa prin decizie administrativă, emisă cu respectarea prevederilor legale privind stabilirea si plata. Ne cerem scuze pentru întârzierile apărute ca urmare a volumului mare de cereri de recalculare aflate pe circuit”, mai trasmite Casa de Pensii Alba.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele