Armata din Elveția a explicat, într-un răspuns pentru publicația HotNews, că angajații serviciului civil de control al traficului aerian au folosit ocazia unei misiuni obișnuite, de „live mission” a celor două avioane de vânătoare F-18, pentru a mulțumi, prin radio, „delegației române pentru sprijinul acordat în legătură cu evenimentele tragice de la Crans-Montana”.
Astfel, din răspunsul armatei elvețiene se înțelege că, inițial, angajații civili ai turnului de control au mulțumit României, iar în prezent, Armata din Elveția adaugă mulțumiri prin purtătorul său de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt al armatei elvețiene, Mathias Volken, a explicat că „Forțele Aeriene Elvețiene au escortat pentru scurt timp aeronava președintelui României în spațiul aerian elvețian, în cadrul unei „live mission”, cu două avioane de vânătoare F/A-18”, arată și Hot News, o completare a informației apărută încă de ieri pe care Nicușor Dan a negat-o.
„Angajații serviciului civil de control al traficului aerian Skyguide au profitat de această ocazie pentru a mulțumi, prin radio, delegației române pentru sprijinul acordat în legătură cu evenimentele tragice de la Crans-Montana. Cu câteva zile înainte, Forțele Aeriene Române fuseseră mobilizate pentru transporturi medicale în Elveția”, a transmis Mathias Volken.
„Dorim să mulțumim României și celorlalte țări pentru sprijinul lor valoros în transferul aerian al pacienților către spitale specializate din întreaga Europă”, se mai arată în răspunsul transmis către HotNews de la armata elvețiană.
Joi seara, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a scris pe Facebook că Ministerul Apărării din Elveția l-a informat că cele două avioane F-18 care au însoțit avionul militar Spartan al lui Nicușor Dan la întoarcerea din Franța făceau obișnuitul tur de supraveghere, cunoscut sub numele de „live missions”, și nu a fost vorba despre un gest special de mulțumire pentru România, așa cum a afirmase anterior președintele.
Ulterior, președintele Nicușor Dan a publicat joi spre vineri noapte, în jurul orei 1:00, „înregistrarea convorbirii dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei românești”.
„Către zborul Romanian Air Force 107 (…) 107, pentru informarea voastră, mai târziu veți fi interceptați de către Forțele Aeriene Elvețiene pentru a vă mulțumi pentru eforturile voastre în (situația din) Crans-Montana”, se aude pe comunicarea transmisă din turnul de control de la sol către echipajul din avionul C-27J Spartan al Forțelor Aeriene Române la bordul căruia se afla președintele Nicușor Dan.