LIFESTYLE

Arta șocantă a unui japonez. Împachetează cuplurile în folii de plastic și le fotografiază

Arta șocantă a unui japonez. Împachetează cuplurile în folii de plastic și le fotografiază

Un portret de familie realizat de artistul japonez de Haruhiko Kawaguchi vine cu o condiție neobișnuită: să vă învelească toată casa în plastic și să vă sigileze într-o pungă! Artistul, a cărui artă e șocantă, spune că aceasta este viziunea lui despre conexiune și unitate.

Artistul din Tokyo are doar câteva secunde la dispoziție să surprindă imaginile de care are nevoie. Nu poate ține prea mult oamenii împachetați ermatic în pungi.

Imaginile uimitoare, pe care Kawaguchi le numește „fotografii de familie”, fac parte din seria „Flesh Love”, la care lucrează de aproape două decenii.

Arta șocantă a unui japonez: regula celor zece secunde

„Când am început seria, i-am rugat pe unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei să testeze cât de mult își pot ține respirația și am constatat că au fost aproximativ 15 secunde”, a povestit Kawaguchi pentru CNN. „Așadar, am decis să stabilesc o regulă a 10 secunde, după care tai punga, indiferent dacă am făcut sau fotografia”. a mai spus acesta.

„Vreau să-mi exprim dragostea prin munca mea – pentru că totul în lume se bazează pe iubire.”

„Oamenii care se iubesc sunt atrași instinctiv unul de celălalt și speră să devină una. Pentru a reprezenta această putere a iubirii, am fotografiat cupluri sigilate în vid – un proiect pe care l-am numit „Flesh Love Returns”, a povestit artistul.

Pentru asta, a suprins cuplurile în locurile lor cele mai importante. Ei au decis locul, iar fotograful a ales unghiul. Unele cupluri au optat pentru propria cameră, altele au preferat locul unde s-au întâlnit prima dată.

Fotograful s-a vidat în pungă să vadă cum e

Kawaguchi a recunoscut că unii oameni „se simt claustrofobici” când se uită la fotografiile lui. Și este conștient și cât de sufocant este să fii închis într-una dintre pungile etanșe- a testat el însuși. „Când eram în pungă, am simțit că viața și moartea mea sunt complet controlate de alții”, a spus el.

Fotograful le cere subiecților să-și repete ipostaza de nenumărate ori, apoi să o recreeze pe cea aleasă în pungă”, a mai povestit el.

Conceptul: bărbații și femeile au fost câdnva o singură ființă

Artistul a explicat că s-a inspirat din „Simpozionul” al lui Platon, în care filosoful spunea că bărbații și femeile au fost cândva o singură ființă, cu patru brațe, patru picioare și două fețe, înainte ca zeul grec Zeus să le despartă în jumătate.

„Înfășurarea subiecților într-o pungă a fost doar un produs secundar”, a spus fotograful. „Scopul principal al artei mele este de a transforma din nou doi oameni care se iubesc într-o singură ființă.
„Încă nu știu exact ce este dragostea, dar nu cred că este vorba doar despre distanță”, a adăugat el.

Următorul proiect: va înfolia un parc

În timp ce primele fotografii foloseau un fundal simplu de studio, în „Fresh Love Returns” Kawaguchi a fotografiat cupluri în casele lor și în alte locuri de interior.

Apoi, într-o altă serie numită „Zatsuran”, a împachetat cuplurile cu bunurile lor, de la instrumente muzicale la biciclete.
După ce a înfoliat și case întregi, el speră ca proiectul să devină și mai mare și să ambaleze vid un întreg parc. Are și altă idee, „Mașini de spălat”, în care urmează să așeze personajele în mașinile de spălat.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele