ASF, acuzată că ascunde un pericol de faliment pe piaţa RCA. Confederația Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de faptul că ascunde un pericol nou de faliment pe piața RCA, după cazurile Euroins și City Insurance, conform unui comunicat de presă, relatează Bursa.ro.
În acest context, organizația spune că societatea Grawe România ar aplica practici asemănătoare celor care au dus la prăbușirea celorlalți asiguratori, în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar tolera această situație prin sancțiuni simbolice.
Totodată, COTAR susține că Grawe nu achită despăgubirile conform legii și, deși există mii de reclamații anual împotriva companiei, ASF se limitează la amenzi de aproape 10.000 de euro.
„În loc să protejeze consumatorii, ASF oferă protecţie companiilor care refuză plata daunelor. Sub ochii conducerii ASF se perpetuează practici ce amintesc de corupţie instituţionalizată”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Mai mult decât atât, organizația acuză lipsa de capitalizare a companiei și transferul de fonduri în afara țării, dublate de o „protecție tacită” din partea autorităţii de supraveghere.
COTAR atrage atenția asupra rolului vicepreşedintelui ASF Sorin Mititelu, responsabil de sectorul asigurărilor și solicită demiterea acestuia, conform Bursa.ro.
În ciuda majorării cu 25% a prețului polițelor RCA după expirarea plafonării la 1 iulie 2025, conform confederației, păgubiţii continuă să fie prejudiciaţi prin neplata despăgubirilor.
„Fiecare zi în care vicepreşedintele ASF Sorin Mititelu rămâne în funcţie este un pericol pentru asiguraţii români şi pentru economia naţională”, subliniază COTAR.