LIFESTYLE

Astăzi este Ziua Imnului Național al României! Data de 29 iulie, deosebit de importantă. Povestea neștiută a „Deșteaptă-te, Române!” VIDEO

sursă foto: Arhivele Naționale

Marți, 29 iulie, este Ziua Imnului Național al României, „Deșteaptă-te, Române!”. Mulți nu știu însă povestea din spatele acestui cântec patriotic pornit de la poezia „Răsunetu” de Andrei Mureșianu și melodia atribuită lui Anton Pann.

Ziua Imnului Național al României a fost marcată miercuri prin ceremonii militare și religioase organizate în mai multe garnizoane din țară. Evenimentul principal din București va avea loc în Piața Tricolorului, în fața Palatului Cercului Militar Național, iar pentru desfășurarea manifestărilor au fost instituite restricții de circulație.

Astăzi este Ziua Imnului Național al României! Data de 29 iulie, deosebit de importantă. Povestea neștiută a „Deșteaptă-te, Române!”
Andrei Mureșanu sursă foto: Arhivele Naționale

Astăzi este Ziua Imnului Național al României

În urmă cu 178 de ani, la 29 iulie 1848, în locul unde se află astăzi Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, răsuna pentru prima dată în public cântecul patriotic „Deșteaptă-te, Române!”, actualul Imn Național al României. Acesta a fost intonat în cadrul festivităților organizate pentru prezentarea către populație a principiilor constituționale – cele 22 de puncte – ale Revoluției de la 1848 din Țara Românească.

Cu prilejul Zilei Imnului Național, Arhivele Naționale au prezentat două documente valoroase care se păstrează și astăzi: textul manuscris, redactat cu caractere chirilice, al poeziei „Răsunetu” de Andrei Mureșianu, precum și raportul comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, care consemnează desfășurarea festivității din 29 iulie 1848.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Cunoscut ulterior sub titlul „Deșteaptă-te, Române!”, cântecul s-a răspândit rapid și a continuat să fie cântat și după înfrângerea Revoluției de la 1848, datorită puternicului său mesaj patriotic și mobilizator. Peste decenii, în timpul Revoluției din decembrie 1989, a redevenit simbolul luptei pentru libertate, fiind difuzat în mod repetat de Televiziunea Română.

Astăzi este Ziua Imnului Național al României! Data de 29 iulie, deosebit de importantă. Povestea neștiută a „Deșteaptă-te, Române!”
Anton Pann sursă foto: Arhivele Naționale

La 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, Române!” a fost adoptat ca Imn Național al României, statut consacrat ulterior prin Constituția României din 1991 (art. 12 alin. 3).

„Pentru a cinsti momentul istoric al primei sale interpretări publice, Legea nr. 99 din 26 mai 1998 a instituit ziua de 29 iulie drept Ziua Imnului Național al României, evocând festivitatea desfășurată la Râmnicu Vâlcea în vara anului 1848”, au transmis Arhivele Naționale ale României într-o postare pe Facebook.

 

Ziua Imnului Național, celebrată de MApN

Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), ceremonia organizată în Capitală a început la ora 10:00 și va include un serviciu religios, prezentarea semnificației și simbolisticii versurilor Imnului Național al României, precum și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

Manifestări similare sunt programate și în alte garnizoane din țară, cu prilejul Zilei Imnului Național.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele