Adolescentul de 12 ani care a împușcat mai mulți colegi într-o școală din Finlanda a declarat în fața anchetatorilor că recurs la un asemenea gest din cauza hărțuirii la care a fost supus.
Elevul și-a ucis un coleg de clasă și a rănit grav alte două colege. Suspectul a declarat în fața anchetatorilor că a procedat astfel din cauza agresiunilor suferite. Afirmații, care au fost confirmate de ancheta preliminară.
Adolescentul a fost transferat la începutul anului în această școală situată în zona urbană din Helsinki. Băiatul a intrat cu revolerul în școala din localitatea Vantaa și a deschis focul asupra unui elev de aceeași vârstă și a rănit grav alte două fete. Băiatul de 12 ani a murit, în timp ce colegele sale sunt în stare gravă. După ce a fugit de la locul faptei, agresorul a amenințat și alți copii.
Poliția nu-l va reține pentru că este prea mic să răspundă în fața legii, dar va fi predat serviciilor sociale. Bullying-ul, cauza care a stat la baza tragediei din Finlada, este în creștere în statul nordic. 8,6% dintre elevii de 12 ani au declarat că au fost vicitma hărțuirilor cel puțin odată pe săptămână, potrivit unui raport al institutului de sănătate publică finlandez. În urmă cu doi ani, rata bullyingului a fost de 7,2%.

În Finlanda a fost decretată zi de doliu, clădirile și instituțiile publice au coborât drapelele în bernă în memoria elevilor uciși de colegul lor. Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat că evenimentul de la școala din Vantaa l-au șocat.
„În următoarele zile, va trebui să fim prezenţi pentru copii şi tineri, oferindu-le cuvinte de alinare şi arătându-le că ne pasă de ei. Ei ar putea să se teamă şi să pună întrebări. Este important să le vorbim despre incident în căminele noastre ”, a adăugat premierul.
Autoritățile au înființat o celulă de consilieră psihologică pentru părinți și copii. „Ne concentrăm acum să susţinem” copiii, a spus viceprimarul oraşului Vantaa, Katri Kalske. Biserica locală va sprijini de asemenea persoanele afectate, scrie ziare.com.