Meteorologii anunță că în doar câteva zile canicula sahariană va cuprinde România. Elena Mateescu, directorul ANMH, declară că temperaturile vor atinge valori de peste 40 de grade Celsius la umbră în România.
Meteorologii anunță, de asemenea, că pe lângă episoadele de căldură cumplită, vor fi asociate fenomene extreme precum precipitaţii intense, furtuni care pot să producă grindină de mari dimensiuni, vânt intens sau chiar tornade.
”Progresiv, de la o zi la alta, începând de astăzi, în multe zone din țară dar mai ales în partea de vest, sud, sud-est a țării, temperaturile vor atinge pragul unei zile de caniculă, 35 de grade. Cu siguranță și indicele de temperatură-umezeală se va apropia și va depăși ușor pragul de 80 de unități.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Piaţa berii din România a scăzut. 60.000 de locuri de muncă sunt susținute de acest sector
În același timp, așa cum ieri am avut diferențe între valorile măsurate de 35 de grade la București, 33 de grade la multe stații din partea de vest a țării, și temperatura resimțită care a înregistrat valori de peste 37…38 de grade, cu siguranță și astăzi este posibil să ne apropiem la nivelul acestor valori de 40 de grade.
Începând de mâine, valorile vor crește la 37 de grade, astfel încât joi vom înregistra cea mai caldă zi din acest episod, pentru că, într-adevăr, în Lunca Dunării este posibil să depășim valorile maxime de 38 de grade la umbră. De asemenea, pragul critic al indicelui temperatură-umezeală va depăși 80 de unități. Și nu în ultimul rând, temperaturile resimțite vor fi de peste 40…42 de grade.”, declară directorul ANMH.
A început al treilea val de caniculă în România. Urmează temperaturi de 40 de grade la umbră, iar climatologii avertizează că am putea să avem cea mai caldă lună iulie.
„Temperaturile acestea vor fi de interes pentru toată această săptămână, chiar dacă începând de joi seara și vineri, în jumătatea nordică, vor mai scădea valorile de temperaturi.
Ne vom confrunta și cu fenomene specifice condițiilor de stabilitate atmosferică, adică aversă torențiale, posibil însoțite de vijelii și izolat căderi de grindină, la schimbul acestor mase de aer foarte cald și ușor mai rece, dinspre partea nordică a Europei.
Cu siguranță, după acest scurt episod, săptămâna viitoare, așa cum arată datele de la acest moment, este posibil să vorbim din nou de zile foarte călduroase, chiar caniculare”, a explicat directorul ANM, la Antena 3 CNN.
Organizaţia Meteorologică Mondială a anunţat că luna trecută a fost cea mai călduroasă din istorie, iar schimbările climatice sunt ireversibile.