NEWS

Au apărut ofertele pentru mieii de Paște. Cât cer fermierii pe kilogramul de carne

Au apărut ofertele pentru mieii de Paște. Cât cer fermierii pe kilogramul de carne
sursa foto: Arhiva

Au apărut ofertele pentru mieii de Paște. Se apropie cu pași repezi data de 5 mai, atunci când creștinii ortodocșii sărbătoresc Paștele. În această perioadă, carnea de miel este la mare cinste, drept urmare ofertele nu au întârziat să apară.

Prețul, după nevoi și buzunare

Prin târguri se vând miei întregi (carcasă), pulpă de miel, dar și pastramă. Doar pastrama ajunge la 35 de lei/kg, în rest prețul pornește de la 25 de lei/kg și se oprește la 30 de lei/kg, rar 35 de lei. Cei care doresc să cumpere, aleg fie după nevoile din familie, fie după buzunar, unii optând pentru un miel întreg, alții doar pentru o pulpă.

În Capitală, spre exemplu în hala din Piața Obor, aproape toate carmangeriile au și carne de miel. Prețul pentru un kilogram costă 36 de lei kilogramul, pulpa de miel fiind ceva mai ieftină putând fi cumpărată la prețul de 33 de lei.

Ciobanii spus că direct de la sursă, de la poarta omului, mielul se cumpără cu 20-25 de lei kilogramul în viu, în funcție de zonă.

Au apărut ofertele pentru mieii de Paște

În supermarketurile prețurile sunt explozive. Sfertul de miel posterior cu cap costă 56 de lei kilogramul, la fel și pentru sfertul anterior de miel.  Prețul pentru un kilogram de organe este de 57 de lei, iar drobul deja ambalat se vinde cu 34 de lei.  Mielul vândut în marile magazine este din România, iar fiecare bucată ambalată are în jur de două kilograme, potrivit Libertatea.

Ministrul ministrul agriculturii, Florin Barbu a precizat că anul trecut, kilogramul de carne de miel „a fost undeva la 25 de lei”.

„17% din consumul din UE este asigurat de către ovinele din România. Exportăm între cinci şi şase milioane de capete pe an. Suntem o forţă în sectorul ovin. În ţările arabe, 90% din import se face din România”, a spus ministrul.

Cu toate acestea, prețul cărnii de miel rămâne unul foarte ridicar și ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor Pascale, prețul crește nejustificat.

Mielul este unul dintre simbolurile de Paște, prima menționare a acestuia fiind făcută în Vechiul Testament și este strâns legată de ideea de sacrificiu. Iar tradiția sacrificării mieilor exista la evrei cu mult înaintea nașterii lui Iisus ca semn de prețuire față de Dumnezeu. Acest simbol a fost preluat și de creștini, Sfântul Ioan Botezătorul numindu-l pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele
Parteneri
Evaluare Națională 2024, clasa a IV-a. Calendarul probelor și modele de subiecte
Evaluare Națională 2024, clasa a IV-a. Calendarul probelor și modele de subiecte
Animalul rar care a fost observat de oameni pe teritoriul României. Au crezut că este vorba despre o mutație genetică
Animalul rar care a fost observat de oameni pe teritoriul României. Au crezut că este...
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Orașul din România în care se mută tot mai mulți tineri și pensionari. Casele sunt ieftine, traiul de 10 ori mai bun. E aproape de București și are de toate. Lumea e încântată și mai fericită aici
Orașul din România în care se mută tot mai mulți tineri și pensionari. Casele sunt...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 18 mai 2024. Dragostea plutește în aer pentru Raci
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 18 mai 2024. Dragostea plutește în aer pentru Raci
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Zodiile care dau lovitură după lovitură. În luna iunie li se va schimba viața
Zodiile care dau lovitură după lovitură. În luna iunie li se va schimba viața
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Reguli stricte pentru proprietari. Risc crescut de amenzi de la ANAF
Reguli stricte pentru proprietari. Risc crescut de amenzi de la ANAF
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Alertă alimentară în toată Europa! Românii sfătuiți să evite acest produs din magazine
Alertă alimentară în toată Europa! Românii sfătuiți să evite acest produs din magazine
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ